„Există o profeţie care spune că Înţelepciunea a Daciei Eterne este transmisă din generaţie în generaţie, şi stând bine ascunsă de lume, ea a ajuns chiar până în timpuri noastre. Se spune că ea va începe să fie dăruită de un bătrân dacilor tineri care o caută şi se dovedesc vrednici. Aceştia vor fi îndrumaţi să redescopere, să cunoască şi să urmeze Căile cele Sfinte, ale strămoşilor lor din vechime.
Curând după aceea, dinspre înălţimile munţilor Carpaţi va începe să se audă strigătul Lupilor Albi. E un strigăt de deşteptare. O chemare la Viaţă şi o chemare la lupta cea dreaptă.
Apoi va veni vremea să se reaprindă Flacara Sacră a lui Zalmoxe. Ea se va aprinde deopotrivă în trei locuri: pe vârfurile munţilor, în inimile oamenilor şi pe altarele străvechilor Şcoli ale Misterelor Dacice.
Cu siguranţa se va aprinde, iar strălucirea ei va creşte de la o zi la alta. Apoi, de la un anumit moment, va arde puternic şi stralucitor, şi va purifica tot ce este rău, impur şi nedrept în aceste ţinuturi. Va fi o cerenere a firii profunde, a esenţei caracterului fiecăruia!
În urma acestei cerneri, doar cei curaţi la suflet şi vrednici cu fapta vor mai rămâne pe aceste pământuri Sfinte. Ei nu vor fi foarte mulţi la număr, dar vor fi cu toţii aleşi şi însemnaţi cu pecete Sfîntă.
Se spune că ei vor primi ajutorul strămoşilor, şi prin ei va renaşte şi se va reclădi Dacia Eternă…”[1]
SURSE
Citiți și...

Mircea Eliade: "Misiunea istorică a unui popor"

România acum 9.000-10.000 de ani: Nivelul de conştiinţă al populaţiei care se afla atunci în zona carpatică era foarte elevat, oamenii erau puţini şi se stabileau mai ales în zona văilor şi a crestelor muntoase

Corbii de Piatră se află la distanţă mică de celebrul triunghi echilateral format din vechile altare dacice de la Nămăieşti, Dragoslavele şi Cetăţeni, tot din judeţul Argeş, altare devenite astăzi mănăstiri creştine

Colosalele statui ale dacilor din Roma

Drumul din Sovata (județul Mureș) unde mașinile merg la deal cu motorul oprit

Mistere din Munţii Buzăului: dispariţii inexplicabile, comori blestemate, enigmatica Ţară a Luanei

Paradisul rupestru de la Şinca Veche

Regatul lui Burebista - scurt istoric

Genetic, nu ne-am schimbat de 5.000 de ani, suntem tot daci!

În anii '80, Nicolae Ceaușescu aproba efectuarea unor experimente în Munții Buzăului, locul derulării unor fenomene inexplicabile, care au atras atenția sovieticilor

Urme de locuințe și fragmente ceramice vechi de peste 6.000 de ani, descoperite pe un șantier din Slatina



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.