„Iubit şi adulat de unii, negat şi respins de alţii, fenomenul ipotetic al contactului civilizaţiei noastre cu ipteticele civilizaţii extraterestre face parte din cultura civilizaţiei lui Homo Sapiens Sapiens, cu sau fără voia noastră.
Toată povestea probabil că nu ar face atât de mult zgomot în multimedia dacă nu ar fi grefată cel puţin în parte pe un fenomen şi mai gălăgios, şi anume fenomenul OZN-UFO (al obiectelor zburătoare neidentificate) sau FAN (fenomene aeriene neidentificate), cum mai sunt denumite.
Ideea unei incursiuni în crestomaţia (chiar şi parţială) a domeniului citat este salutară şi benefică pentru cititorul român, mai ales cel din segmentul tânăr deoarece astăzi este foarte greu, chiar având la dispoziţie internetul, să-ţi dai seama de amploarea şi complexitatea fenomenului, nemaipunând la socoteală consumul mare de timp cerut pentru o amplă documentare.
Diferite evenimente şi fenomene sunt prezentate prin prisma mai multor surse de documentare şi puncte de vedere primind de cele mai multe ori interpretări diferite, unele chiar insolite sau neaşteptate.”[1][2]
SURSE
- Emil Străinu și Emilian Dobrescu – „Dosarul Delta: (Extra)tereștrii suntem noi”, Editura Triumf, 2016.
- http://www.edituradaksha.ro/products/view/1762-dosarul-delta-extraterestrii-suntem-noi-crestomaie#.V5jaStcpfMw
Citiți și...
Procesul împotriva construirii mega moscheii în București! Guvernul României este aproape de a câștiga procesul!

Submarinul-avion - o invenţie românească

Observații OZN în România anilor 1970

Înregistrări radar ale unor OZN-uri

Divinitatea şi lumea

Fantoma din taxi: O tânără a urcat, a spus adresa şi a întrebat cu o voce de dincolo de mormânt: "Am murit?"

4 paşi pentru a scăpa de gândurile negative

Un hoț a înapoiat prada după ce un telepat l-a convins mental

Inima are capacitatea de autovindecare

Nikola Tesla: „Pacea nu poate veni decât ca o consecință a iluminării umanității”
Un document CIA declasificat notează un lucru șocant: „23 de soldați ruși au fost uciși și pietrificați” în urma unui incident cu un OZN , în 1993



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.