Spionii PSI ai serviciilor secrete

„Remote-viewing se referă la procesul de “a vedea la distanţă”, adică în locuri în care simţurile noastre obişnuite nu le pot cunoaşte. După ce am început să studiez problema, mi-am dat seama chiar de la început că această capacitate paranormală nu se referă doar la “a vedea în spaţiu”, ci de asemenea şi la “a vedea în timp”.

Fiind într-o anumită măsură iniţiat şi familiarizat cu multe noţiuni ezoterice, mi-a fost relativ uşor să înţeleg pe ce anume se bazează fenomenul şi cum este posibil să ne depăşim astfel limitele simţurilor obişnuite pe care le avem. În acelaşi timp, am înţeles repede că acest domeniu este vital în aplicaţiile militare şi de asemenea în cadrul serviciilor secrete. Este util să ştii unde anume se găseşte o bază strict secretă a adversandui, este reconfortant să cunoşti dinainte armamentul secret al părţii oponente, este necesar să afli unde sunt anumite persoane care au planuri ascunse. Şi gama aplicaţiilor poate fi mult extinsă.

– Americanii au dezvoltat în mod intensiv acest domeniu şi, din câte ştiu de la generalul Obadea au ajuns la rezultate extraordinare, mi-a explicat Cezar. Iniţial, ruşii atinseseră prin anii ‘70 un nivel ridicat în cercetarea de acest tip.

Cam pe atunci, SUA a fost luată complet prin surprindere în cazul unui incident; şi-au imaginat că reţeaua de securitate fusese străpunsă de spionajul rusesc. De fapt lucrurile stăteau cu totul altfel. Contrainformaţiile le-au furnizat dovada că ceea ce ruşii aflaseră nu era un rezultat direct al spionajului activ, ci avea o natură paranormală; şi-au dat astfel seama că studiile “tovarăşilor” erau deja avansate în acest domeniu.

S-au speriat foarte tare, nu ,doar pentru că nu puteau controla în vreun, fel procesul prin care ruşii puteau afla cele mai mari secrete ale lor, dar şi pentru că nu ştiau de unde să înceapă pentru a contracara aceasta.
Totuşi, americanii s-au mobilizat repede. Cezar mi-a spus că a fost înfiinţată o bază de antrenament şi au fost concepute primele protocoale sau etape în legătură cu ceea ce ei au numit “remote-viewing”.

Mi s-a părut foarte interesant faptul că acei oameni din echipa care a demarat cercetările au realizat sute şi mii de experimente cu subiecţi umani, pentru a putea înţelege gradat care este baza procesului de percepţie prin remote-viewing. Ei şi-au, dat seama că este necesar un antrenament riguros pentru a putea intra într-o stare modificată de conştiinţă, unde se pot detecta informaţii relevante pentru o ţintă propusă, aflată la mare distanţă în spaţiu şi chiar în timp.

Această percepţie se referă de fapt la interpretarea corectă, a unui gen de informaţie energetică ce nu are legătură cu spaţiul nostru tridimensional. Ea se transmite prin ceea ce noi am putea aprecia ca fiind un fel de “unde” energetice informaţionale care există într-un spaţiu sau plan superior celui fizic în care trăim, un plan cu mai multe dimensiuni spaţiale decât cele trei cu care suntem obişnuiţi.

Când americanii au ajuns la această concluzie, a fost relativ simplu pentru ei să înţeleagă procesul prin care pot folosi informaţia astfel obţinută. Dificultatea constă doar în decodificarea corectă a informaţiei de formă şi de stare, care provine dintr-un plan superior celui fizic, dar la care noi suntem conectaţi totuşi clipă de clipă, chiar fără să ne dăm seama de aceasta. Mărturisesc că nu înţelegeam prea bine cum este cu putinţă aşa ceva, dar speram ca Cezar să mă lămurească. Prilejul a venit foarte repede, deoarece în acea perioadă ne întâlneam zilnic în cadrul Bazei.

– Ştii deja că omul este mai mult decât corpul fizic, material, mi-a spus el. Dar ce anume este el în afară de acesta, e greu de spus pentru omul obişnuit. Dacă am fi doar trupul din carne şi oase, nu am avea prea mari speranţe în viaţă şi nici un ţel bine definit. Însă fiinţa noastră este mult mai complexă şi există simultan în mai multe planuri ale universului sau, ca să mă exprim mai corect, în Creaţie.

– M-am documentat, am aflat despre cele trei planuri principale de existenţă: planul fizic, planul astral şi planul cauzal, în ordinea frecvenţei lor crescătoare de vibraţie, am precizat eu. Dar şi tu mi-ai mai vorbit despre asta.
Înclinând din cap aprobator, Cezar a continuat:
– Da, cele trei planuri fundamentale ale Creaţiei au, fiecare dintre ele, o frecvenţă generală de vibraţie care le este caracteristică. Mai bine zis, o plajă de frecvenţă de vibraţie, ca un fel de scală radio. La un loc, planul fizic, astral şi cauzal formează ceea ce ocultiştii numesc Macrocosmos, adică însăşi Creaţia.

– Interesantă comparaţia cu scala radio, am remarcat eu. Îmi creează o imagine mai clară despre structura Macrocosmosului.
– Gândeşte-te că omul poate accesa oricare dintre aceste frecvenţe de vibraţie, dacă şi-a dezvoltat frecvenţa respectivă în el însuşi. E ca şi cum ai vrea să prinzi un anumit post de radio, din multele pe care le ai la dispoziţie pe scala aparatului. Există deci o corespondenţă precisă între ce are omul în el însuşi şi ce este în afara lui.
Eram pe un teren relativ cunoscut, pentru că aveam ceva cunoştinţe în acest domeniu, graţie cărţilor din biblioteca lui Elinor.

– Ştiu, corespondenţa este sintetizată în celebra Tablă de Smarald atribuită lui Hermes Trismegistus. Ce este sus, la nivel Macrocosmic, trebuie să se regăsească întcmai şi jos, la nivel microcosmic, adică la nivelul fiinţei umane.

– Când vorbesc de microcosmos, nu mă refer doar la corpul fizic, ci şi la celelalte structuri de natură subtilă cate există simultan cu acesta, adică iau de asemenea în consideraţie corpul astral şi cauzal al omului. Cred că ai înţeles bine aceasta.
Am înclinat capul în mod afirmativ.

– La fel, când vorbesc despre Macrocosmos, mă refer atât la universul fizic sau cosmos, cum îl denumesc oamenii de ştiinţă, cât şi la universurile astral şi cauzal. Văd că eşti pus în temă cu relaţiile care există între Macrocosmos şi microcosmos. Asta este foarte bine. Unii cred că e vorba despre o metaforă, atund când se afirmă că întreaga Creaţie se regăseşte în om, înţeles ca un microcosmos. Dar această metaforă exprimă de fapt un mare adevăr, deoarece acum ştii că microcosmosul fiinţei umane, care cuprinde cele trei corpuri ale ei: fizic, astral şi cauzal, este analogic vorbind Macrocosmosul în miniatură. Aici e vorba despre o corespondenţă foarte precisă, în sensul că absolut tot ceea ce se află în Macrocosmos, se află şi în microcosmosul fiinţei umane.

– Am înţeles. Însă această corespondenţă este valabilă şi în ceea ce priveşte esenţa spirituală a omului, despre care mi-ai vorbit mai demult? Dacă omul are un Sine şi dacă există această corespondenţă, înseamnă că sunt doi de Sine, unul mai mic şi unul mai mare pentru Macrocosmos?
Cezar a râs eu poftă.

– Nu, bineînţeles că nu. Dar trebuie să ştii că esenţa Macrocosmosului este chiar Sinele lui Dumnezeu.
Ocultiştii îl numesc spiritul omniştient, omnipotent şi etern, care este de fapt esenţa ultimă a lui Dumnezeu. Această esenţă există de asemenea ca o “scânteie divină”, în fiecare fiinţă umană. Şi chiar dacă omul nu-şi dă seama şi nu crede că aşa ceva este posibil, totuşi el are o natură divină, care este eternă.
Lămurisem deci acest punct dar rămăseseră altele de clarificat. Am reflectat puţin înainte de a vorbi.

– Nu prea înţeleg cum sunt delimitate cele trei planuri în Macrocosmos. Există demarcaţie între ele? Ideea mea, ca reprezentare este că sunt precum nişte straturi suprapuse, de grosimi diferite: mai întâi cel fizic, la bază; apoi cel astral, la mijloc; şi cel cauzal; care este cel mai rafinat. Totuşi, îmi dau seama că aceasta nu este decât o simplă reprezentare mentală. Cum stau de fapt lucrurile în această privinţă?

– Mai întâi trebuie să-ţi fie clar că cele trei universuri: fizic, astral şi cauzal, care împreună alcătuiesc Macrocosmosul, există simultan şi sunt legate intim de ceea ce le corespunde în microcosmosul pe tare îl reprezintă fiinţa omană. Nu se poate vorbi despre o manifestare la nivelul fiinţei umane, care să nu corespundă la un anumit nivel şi în Macrocosmos. De exemplu, emoţiile îl leagă pe om, chiar dacă el ştie aceasta sau nu, de universul astral. Aspectul lui fizic îl leagă de universul fizic, pe care îl putem observa în jurul nostru sau privind printr-un telescop. De asemenea, universul cauzal este în strânsă legătură eu lumea ideilor. Chiar dacă acest univers este mai dificil de înţeles şi perceput, pentru că este foarte subtil, totuşi el este prezent în fiecare om prin intermediul “corpului cauzal” al acestuia, ca să folosesc terminologia ezoterică.

– Totuşi, cei mai mulţi nu au nicio idee despre existeriţa corpul astral şi a celui cauzal, am spus eu. Aproape toţi ne concentrăm numai asupra corpului nostru fizic, pe care îl vedem şi îl simţim.
– E adevărat, pentru că acţiunea omului cu celelalte două corpuri invizibile, astral şi cauzal, este strâns legată de gradul în care el şi-a trezit conştiinţa în aceste lumi fundamentale. De obicei fiinţa umană se mulţumeşte să trăiască aproape instinctual, doar la nivelul corpului fizic. Dar, dacă ea devine destul de conştientă de lumea astrală, atunci se va putea manifesta mai mult în acest plan şi va acţiona în deplină cunoştinţă de cauză, întocmai aşa cum procedează în lumea fizică. La fel e şi în cazul corpului cauzal.
Aveam totuşi o mică nedumerire.

– Dacă avem totul în noi, dacă avem aceste structuri energetice sau corpuri fundamentale în fiinţa noastră, atunci de ce nu suntem conştienţi de ele, aşa cum suntem conştienţi decorpul nostru fizic?
– Fii sigur că, atunci când conştiinţa ta se află în unul dintre aceste două corpuri subtile, în cel astral sau în cel cauzal, eşti pe deplin conştient de existenţa acelui corp.

Cezar a făcut o scurtă pauză, privindu-mă fix:
– Spune-mi, atunci când dormi sau visezi, eşti conştient că ai un corp fizic?
– Nu, am răspuns eu, intuind deja ce avea să urmeze.
Explicaţia a venit imediat.

– În acele momente în care dormi, se poate spune că trăieşti şi actionezi cu corpul tău astral în timp ce corpul tău fizic se odihneşte în pat. Atunci nu eşti conştient de el, deşi e clar că acesta există. La fel este cazul şi când te trezeşti: devii conştient de corpul tău fizic, dar conştiinţa corpului astral dispare. Aceasta arată că este necesar în continuare un antrenament adecvat de purificare a conştiinţei, pentru ca ea să înglobeze un câmp mai larg de cunoaştere, adică într-un fel să se extindă.

Dacă în lumea fizică în care trăieşti nu sunt dificultăţi să fii conştient de trupul tău şi de felul în care poţi să actionezi, în lumea astrală şi în cea cauzală lucrurile se prezintă diferit. Trebuie să depui eforturi pentru ca să le poţi percepe şi înţelege, pentru ca mai apoi să poţi actiona pe deplin conştient în ele. Vehiculele lor, care sunt invizibile percepţiei obişnuite, trebuie purificate şi elevate cât mai mult.

– Despre ce “vehicule” vorbeşti? l-am întrebat eu contrariat.
– E o terminologie specifică în literatura ezoterică şi spirituală. Corpul fizic este “vehiculul” pe care îl are la dispoziţie conştiinţa ta pentru a acţiona în lumea fizică în care te afli. La fel, corpul tău astral este “vehiculul” care te ajută să acţionezi în lumea astrală.
Bineînţeles, corpul cauzal este “vehiculul” foarte special care te ajută să cunoşti lumea cauzală şi să acţionezi în cadrul ei. Ţi-am, mai vorbit despre aceasta.

Am rămas puţin pe gânduri. Lucrurile îmi păreau destul de dare şi totuşi mă întrebam unde şi cum apărea evoluţia omului, din moment ce el se naşte în fiecare existenţă a sa cu cele trei corpuri menţionate.
I-am: pus această întrebare lui Cezar care mi-a răspuns zâmbind uşor, mulţumit de felul în care decurgea discuţia.

– Structural vorbind, corpul fizic rămâne acelaşi de la o existenţă la alta, adică el nu se poate modifica la modul fundamental. Vreau, să spun că, dacă acum ai aspectul binecunoscut al unei fiinţe umane în viaţa următoare nu te vei naşte într-o cu totul altă formă, adică nu vei fi o ciudăţenie prin raport la forma trupului uman.

Karma personală şi informaţia genetică te vor ghida spre aceeaşi structură a formei umane în planul fizic. Ceea ce se modifică, însă, sunt structurile subtile ale fiinţei, adică vehiculul astral şi vehiculul cauzal. Ele sunt, de fapt, cele care evoluează mai mult sau mai puţin de la o viaţă la alta şi în ele sunt încriptate, ca esenţă, vectorii principali care îţi vor defini caracteristicile următoarelor existenţe.

Desigur, după cum ştii, aceşti vectori depind de felul în care tu ai acţionat în existenţa respectivă.
Discuţia mi-a lămurit un element fundamental: nimic din ceea ce există în Macrocosmos, adică în tot ceea ce ne înconjoară, vizibil sau invizibil, nu lipseşte din microcosmosul pe care îl reprezintă fiinţa noastră.
Dar, deşi Macrocosmosul este mereu activ, noi ne confruntăm totuşi cu o stare de “adormire” a acestor elemente.

De aceea este foarte important să trezim ceea ce este în stare latentă în microrosmosul fiinţei noastre, pentru ca în acest fel să putem înţelege pe deplin Macrocosmosul. În plus, deoarece fiecare om are în mod proporţional ceea ce există în Macrocosmos şi în Dumnezeu, aceasta ne permite ca şi noi să putem realiza într-o anumită proporţie ceea ce Dumnezeu realizează în Creaţia Sa. Cezar mi-a lămurit acest punct într-un mod admirabil:

– Faptul că omul poate realiza proporţional ceea ce însuşi Dumnezeu făptuieşte în Creaţia Sa, adică în Macrocosmos, este corelat cu ceea ce se spune în Biblie, şi anume că fiinţa umană este făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Semnificaţia profundă a acestui aspect este legată de faptul că ceea ce se află în Macrocosmos, se află şi în microcosmosul fiinţei umane.

Îţi spun toate acestea pentru că trebuie să fii conştient că în fiinţa ta se află totul, dar acest tot nu a fost încă trezit. Fii sigur însă că eforturile tale consecvente vor duce gradat la această activare a ceea ce este latent în fiinţa ta, şi atunci vei înţelege că diferenţele care există între oameni sunt date de fapt de gradul de trezire a ceea ce există în microcosmosul fiecăruia dintre ei.

Am ascultat cu atenţie ce mi-a spus Cezar şi în final am sintetizat câteva idei principale: în primul rând, faptul că noi suntem un tot complex, un veritabil cosmos în miniatură, adică un microcosmos.
Am înţelesi de asemertea, că microcosmosul care suntem fiecare dintre noi este în acelaşi timp o replică în miniatură a Macrocosmosului, adică a Creaţiei, a Marelui Tot din care facem parte integrantă. Nu se pune deci problema să fim în exteriorul acestui Tot, adică să existe o separaţie între noi şi Macrocosmos.

Acesta este un mister insondabil, acela că suntem îmbrăţişaţi şi cuprinşi în Tot, în Macrocosmos, şi că acesta este simultan reflectat în microcosmosul fiecărei fiinţe care există în planul fizic sau în oricare dintre planurile subtile ale Creaţiei. Ar fi ciudat să ne imaginăm, de pildă, că îngerii sau alte zeităţi nu au în ele Totul. Ceea ce deosebeşte însă o fiinţă de alta este, aşa după cum Cezar mi-a specificat, preponderenţa unui tip sau altul de energie, care face ca acea fiinţă să aibă o anumită “afinitate” sau înclinaţie spre ceva anume în Creaţie, care îi este specific.

Meditând astfel la ceea ce mi-a dezvăluit bunul meu prieten, am înţeles şi mai profund faptul că Macrocosmosul este reflectat în mod proporţional în microcosmosul fiinţei noastre. Mai toate textele ezoterice lasă să se înţeleagă acest tucm, dar nu îl precizează în mod dar. Ideea principală este că, prin evoluţia spirituală pe care omul o realizează utilizând anumite metode sau tehnici iniţiatice, el poate să scoată din starea de latenţă focarele energetice care există în microcosmosul fiinţei lui.

Aceasta determină ca, în timp, să poată dobândi puteri colosale prin afinitate cu marile energii macrocosmice. Faptul în sine este deci un rezultat direct al trezirii focarelor de forţă şi de energie care sunt corespondente în microcosmosul fiinţei noastre. Şi totuşi, dacă acest proces nu este înţeles în mod corect, el poate conduce la nişte idei complet eronate. Cu tactul său remarcabil, Cezar mi-a desluşit în mod exemplar acest aspect:

– Unii şi-ar putea imagina că, evoluând şi trezind în ei focarele de forţă corespondente din Macrocosmos, ar putea deveni chiar stăpânii acestuia, adică Dumnezeu. Adevărul este că, oricât de mult am creşte şi am amplifica aceste energii, chiar ajungând la maximum, niciodată nu vom putea spune că îl egalăm pe Dumnezeu. Aceasta este o demenţă pe care numai Lucifer, în imensa lui prostie, a putut să o gândească. Este deci foarte important să reţii că această analogie între Macrocosmos şi microcosmosul fiinţei umane, sau al oricărei alte fiinţe din Macrocosmos, indică nu egalitate, ci proporţie.

Sigur, picătura poate să se unească cu oceanul, ca să evoc metafora cunoscută în textele spirituale. Dar ar fi o nebunie ca picătura să-şi imagineze că ea este oceanul şi că poate să facă ce vrea. În realitate, dincolo de ea sunt forţe care fac ca oceanul să se manifeste aşa cum se manifestă şi care nu pot fi controlate de ea, pentru că este doar o picătură. Sper că ai înţeles analogia. Orice parte a microcosmosului unei fiinţe este precum o celulă într-un imens organism şi sigur că, în funcţie de acţiunile pe care le săvârşeşte, ea poate să contribuie prin specificul ei la armonia unor planuri ale Creaţiei.

– Aşa îmi explic acţiunea sfinţilor sau cea a marilor învăţători spirituali ai omenirii; am spus eu, captivat de explicaţiile pe care le primeam.
– Întocmai. O fiinţă care optează pentru manifestarea ei divină va fi într-un deplin acord şi unison cu această realitate divină, va fi o parte din această unitate. Totul acestei realităţi se va reflecta atunci în ea, iar ea va fi solidară cu Totul. În felul acesta poţi înţelege cum se manifestă miracolele, poţi înţelege sfinţenia, puritatea şi sacralitatea unor fiinţe extraordinare, poţi înţelege cum apar stările de extaz mistic şi puterile paranormale pe care unii oameni le deţin.

Într-o astfel de fiinţă nu se va manifesta niciodată răul şi tocmai de aceea ţi-am spus mai demult că absenţa răului înseamnă binele. La fel, cazul unei fiinţe care angrenează răul în faptele pe care le săvârşeşte, ea va ajunge să reprezinte răul şi să-l manifeste ca atare în lumea care o înconjoară. Prin alegerea pe care o face, fiecare poate să contribuie fie la zidirea binelui, fie la cea a răului, însă bineînţeles că şi consecinţele acţiunilor vor fi radical diferite.

– Da, asta este clar, am spus eu. Totuşi, e destul de dificil cum poate să încapă ceva practic infinit, cum e Macrocosmosul, în ceva care este finit, adică microcosmosul.
Cu răbdare, Cezar mi-a desluşit şi această neânţelegere:
– Acum poţi să intuieşti mai bine de ce se spune că fiinţa umană este de fapt un microcosmos făcut după chipul şi asemănarea Macrocosmosului, dar într-un mod analogic. Aici este cheia. Fără să înţelegi în profunzime acest aspect, este practic imposibil să cunoşti cum este cu putinţă să descoperi în tine însuţi pe Dumnezeu sau Creaţia Lui, ori cum este cu putinţă ca în om să existe şi infernul, şi lumile demoniace, dar şi paradisul.

Dacă nu înţelegi în profunzime acest adevăr fundamental, că tot ceea ce există în Creaţia lui Dumnezeu este de asemenea în mod analogic şi proporţional şi în tine însuţi, nu vei putea descoperi răspunsul la unele paradoxuri. Nu vei înţelege, de exemplu, cum este posibil ca unii să spună că Dumnezeu nu există, în timp ce alţii să spună că El există; unii să spună că iubirea nu există, iar alţii, dimpotrivă, să spună că ea este nesfârşită.

Aşa cum Dumnezeu a creat Macrocosmosul, omul este şi el un univers în miniatură, adică un microcosmos fidel Macrocosmosului, dar în mod analogic. Pentru că Dumnezeu există şi este omniprezent, el se află şi în om, iar această prezenţă divină în fiinţa noastră este precum o scânteie din Dumnezeu, eternă şi indestructibilă.

Sfinţii şi iluminaţii vremurilor trecute o afirmă cu tărie, pentru că ei au ajuns să trăiască această prezenţă divină în ei înşişi, într-un mod profund.
Aceste lămuriri care mi-au fost oferite de Cezar au constituit o revelaţie pentru înţelegerea mea, prin precizarea unor aspecte nuanţate. Sunt un microcosmos după tiparul analogic al Macrocosmosului şi în mine există totul într-o formă latentă şi proporţională.

Nu îmi rămâne decât să actualizez aceste latenţe, pentru a obţine tot ceea ce doresc, dar care, bineînţeles, este bun.
Procesul care implică remote-viewing este de asemenea o capacitate latentă, care aşteaptă să fie trezită în mine. Acum înţelegeam de ce decodificarea informaţiei prin remote-viewing, care provine dintr-un plan superior celui fizic prin intermediul undelor energetice specifice, este atât de dificilă.

Chiar dacă în microcosmosul fiinţei mele există toate planurile şi realităţile Creaţiei, eu totuşi nu sunt conştient de foarte multe dintre ele. Acest lucru este valabil şi pentru cei mai mulţi dintre oameni şi aspectul în sine se află chiar la baza ignoranţei civilizaţiei actuale.
Referindu-mă doar la remore-viewing, informaţia există deja în structura microcosmosului meu sau al oricărei alte fiinţe umane, aşteptând să fie actualizată.

Indiferent care ar fi ţinta sau obiectul cercetării mele prin intermediul acestui procedeu, eu am deja în mine răspunsul corect. În final, totul constă în a dinamiza suficient de mult calea de acces către această informaţie, aflată într-un plan subtil mai complex decât cel fizic. De fapt, plaja informaţională a procesului de remote-viewing este chiar subconştientul colectiv.

Ca în orice alt domeniu, oricine poate învăţa să practice cu succes remote-viewing. Fiecare dintre cei care se hotărăsc să facă aceasta va avea însă realizări şi succese pe măsura eforturilor pe care le va depune şi a experienţelor dobândite. Dacă îi veţi asculta pe cei care vă vor spune că nu puteţi practica, deoarece trebuie să aveţi anumite capacităţi înnăscute pentru a realiza remote-viewing, atunci îl pot asigura pe cititor că nu va face decât să permită acelor persoane să-i limiteze posibilităţile şi potenţialităţile pe care le are.

Veţi permite astfel cuiva să vă spună ce este şi ce nu este posibil pentru voi, iar aceasta înseamnă conditionare umană. Din fericire, eu nu numai că am fost propus şi încurajat pentru a-mi dezvolta capacitatea de remote-viewing, dar am primit şi cunoştinţe ezoterice preţioase de la Cezar, care mi-au permis să înţeleg într-un mod mai profund fenomenul. Ofer cu toată deschiderea aceste informaţii cititorilor mei în speranţa că ele vor reprezenta un punct de cotitură în concepţia despre lume şi viaţă a multora dintre ei.

Remote-viewing înseamnă un pas dincolo de obişnuit şi rutinier, chiar un plonjon într-un ocean al cunoaşterii colective. Persoanele care au credinţa, dorinţa şi voinţa necesară pentru a se convinge că dincolo de universul fizic în care trăim mai există altceva, au tot ceea ce le trebuie pentru a realiza remote-viewing. Este necesar însă să precizez că ultimele etape ale protocolului de realizare fac obiectul unor informaţii şi investigaţii cu totul speciale în domeniul militar şi al serviciilor secrete, dar chiar şi fără aceste faze superioare există cadrul suficient pentru a reuşi cu succes transcenderea condiţionării umane şi a limitării simţurilor.

Vreau să precizez încă o dată că fiecare om care are o stare normală de sănătate fizică, psihică şi mentală poate să realizeze remote-viewing. Prin aceasta, noi practic ne dezvoltăm capacitatea de a călători în timp şi spaţiu pentru a vedea diferite persoane, locuri sau lucruri şi pentru a aduna informaţii despre ele.

Mulţi dintre cititori şi-ar putea imagina că aceasta este precum în cazul vizionării unui film la televizor sau la cinematograf, dar se înşală amarnic. Cu excepţia fazelor superioare secrete despre care am menţionat mai sus, remote-viewing se referă precis la doar două acţiuni pe care fiecare om le manifestă aproape clipă de clipă: a detecta şi a decodifica.

Vom detecta astfel informaţii şi date dintr-un plan superior ca vibraţie planului fizic, apoi le vom decodifica în forme-gând tridimensionale coerente şi la sfârşit vom obiectiva aceste forme-gând tridimensionale în informaţii bidimensionale. Pe acestea din urmă le vom înregistra folosind contururi dimensionale, adică schiţe.

Este de asemenea posibil să scrieţi cuvinte care descriu culoarea, textura, temperatura, gustul, mirosul, sunetul. În concluzie, remote-viewing este detectarea unor date şi informaţii dintr-o altă dimensiune a manifestării, în care este integrat oceanul subconştientului colectiv al omenirii, apoi urmează decodificarea acestor date în forme-gând tridimensionale coerente; în final realizăm obiectivarea şi captarea lor în informaţii bidimensionale sub formă de schiţe şi date senzoriale verbale.

Dacă ne gândim bine, acesta este un proces care se repetă zilnic în viaţa noastră. Să zicem că ascultăm ceva la căşti; ceea ce spunem că auzim sunt de fapt unde energetice informaţionale care se află în mişcare, îndreptându-se spre noi. Urechile noastre le aud, iar creierul nostru decodifică electro-chimic acele date care se află sub formă de undă. Obţinem astfel forme-gând tridimensionale coerente, care au un înţeles, o semnificaţie.

Aceste forme-gând noi le numim sunet. Mai apoi, putem reda verbal sau chiar pictural impresiile cauzate de sunetele pe care le auzim.
La fel stau lucrurile şi în cazul în care cineva ni se adresează într-o limbă pe care nu o înţelegem. Nu putem decodifica informaţia şi astfel va trebui să ne bazăm pe altceva pentru a înţelege ce ne spune persoana respectivă.

Va trebui să apelăm la o altă capacitate pe care fiecare dintre noi o avem, de pildă la gesturile semnificative. Iniţial ideea mea a fost că imaginile recepţionate prin remote-viewing au o natură directă, cum ar fi cea în care privim un tablou sau un ecran pe care se derulează un film. În realitate, atunci când o persoană aplică în mod just etapele din remote-viewing pentru a afla informaţii despre un loc sau un timp

îndepărtat, imaginile ei vizuale sunt de fapt imagini perceptive. Este ca şi cum acea persoană visează. Deşi imaginile vizuale dintr-un vis pot să pară în momentele respective complet reale pentru cel care visează, totuşi acestea nu implică procese vizuale în interiorul ochiului. Ceea ce se petrece atunci este produsul capacităţii universale a ochiului minţii de a vizualiza, adică de a imagina. Oricine poate şi are capacitatea de a imagina. Atunci când o persoană visează, ea de fapt vizualizează, folosind propria ei imaginaţie. Într-un fel, acelaşi lucru se întâmplă atunci când noi citim o carte sau ne imaginăm un peisaj.

Mă simt însă dator să precizez din nou că vizualizarea la care mă refer este o calitate inerentă a gândului şi nu un proces biologic care implică simţul văzului de la nivelul ochiului. Toată lumea face aceasta în mod constant în timpul zilei, atunci când de exemplu visează cu ochii deschişi în maşină sau când îşi imaginează diferite lucruri.

În cazul procesului de remote-viewing, tot ceea ce se cere este să se modifice calitatea vizualizării; aceasta implică o modificare perceptuală în concentrare, de la stimulii exteriori care sunt decodificaţi de creierul nostru în forme-gând tridimensionale, fiind interpretaţi ca realitatea noastră exterioară, spre stimulii mentali interiori, care sunt întotdeauna prezenţi în procesele gândirii noastre, dar cărora nu le acordăm de obicei o atenţie conştientă. Focalizarea principală a atenţiei noastre este de obicei îndreptată asupra aşa-numitei lumi exterioare, dar percepţia care se află la baza procesului de remote-viewing este în legătură cu nivelurile profunde ale minţii noastre şi mai ales cu subconştientul.

Pe măsură ce realizăm tot mai multe experienţe de remote-viewing, apare tendinţa de a ne defocaliza atenţia de la sarcinile şi activităţile simbolice pe care le realizăm în exterior şi de a ne concentra din ce în ce mai mult asupra mesajelor pe care le primim prin intermediul minţii subconştiente. Aceasta îşi are originea în Mintea Universală ce operează în afara limitelor spaţiului şi timpului.

În anumite societăţi ezoterice se urmăreşte chiar obţinerea unei focalizări unidirecţionale spre nivelurile cele mai profunde ale minţii subconştiente,care are acces direct şi imediat la cunoaşterea infinită ce poate fi accesată din Mintea Universală.
Pare dificil, dar în realitate nu este. Atunci când recurgem la procedeul remote-viewing, tot ceea ce avem nevoie este să întrebăm în mod corect şi să observăm răspunsurile apărând într-o formă compatibilă cu programarea noastră culturală şi religioasă.

În conexiunile infinite ale ţesăturii vieţii, cunoaşterea este cheia, iar aceasta ne parvine într-o formă din ce în ce mai exactă odată cu amplificarea capacităţii noastre de a ne focaliza către nivelurile profunde ale minţii. Totul se află aici, în minte. Unul dintre ofiţerii care ne-au instruit la baza din Maryland obişnuia să ne spună:

“Întreaga viaţă este ca un safari prin minte; sunteţi expuşi pericolelor, dar de asemenea vă puteţi apăra eficient de ele, dacă ajungeţi la profunzimile cauzelor.”

Atunci când aprofundezi tehnica procesului remote-viewing, realizezi din ce în ce mai bine cât de complexă şi vastă este mintea. Între timp, realizezi că pericolele din această junglă a minţii sunt pe atât de reale, pe cât vrem noi să le percepem că sunt. Este alegerea noastră să ne considerăm ameninţaţi sau înconjuraţi de tot felul de pericole, ori să ne impunem o atitudine liniştită, calmă şi profundă a minţii, care automat schimbă universul în care trăim şi acţionăm.

Desigur că antrenamentul intensiv în remote-viewing, pe care l-am urmat la baza americană, a implicat anumite capacităţi mentale care trebuia deja să fie dinamizate. Au existat numeroase teste şi baremuri, iar în final am rămas doar cinci.

Nu ştiu precis ce a contribuit la promovarea mea în fazele superioare ale antrenamentului. Poate îndelungile discuţii cu Cezar, explicaţiile primite de la el, de la Elinor şi de la Repa Sundhi de-a lungul anilor, poate studiile mele individuale în baza ocultismului şi a spiritualităţii, poate timidele mele tentative de practică meditativă sub îndrumarea lui Cezar. Sau poate toate la un loc. Fapt este că din 14 agenţi am rămas doar 5: doi americani, un canadian, un brazilian şi eu.

Serviciile secrete occidentale au folosit şi încă folosesc multe protocoale pentru a realiza remote-viewing.
Protocolul preferat în SUA implică folosirea distragerii minţii. Dacă ne păstrăm mintea conştientă complet distrasă de la unele sarcini ce se modifică rapid sau sunt neregulate, ne putem concentra asupra mesajelor minţii subconştiente, din moment ce aceasta este chiar sursa “instrumentului” legat de fluxul informaţiilor, adică remote-viewing.

Unele ţări folosesc tehnici de transformare rapidă a stării de conştiinţă a minţii, pentru a avea acces la nivelul sau starea minţii care este numită theta. Aici, capacitatea remote-viewing devine o stare naturală pentru oricine operează de pe aceste niveluri foarte profunde ale subconştientului. Rezultatele care se obţin sunt cu adevărat impresionante.

Theta este starea ideală a minţii pentru a realiza remote-viewing, deoarece atunci când undele theta specifice predomină în creier, oricine poate realiza cu uşurinţă remote-viewing. Experienţa mi-a arătat că, pentru a avea succes în remote-viewing, nu este neapărat necesar un antrenament intens de vizualizare, ci mai curând un antrenament adecvat pentru obţinerea stării theta a creierului, în care vizualizarea devine o capacitate firească.

Încă de la început ni s-a spus că, pentru a progresa intens pe această cale, credinţa este cheia de bază a succesului. Dimpotrivă, scepticismul este cheia eşecului şi a restricţionării. De asemenea, am fost atenţionaţi că, deşi toţi cei care eram prezenţi acolo manifestam încredere în acest procedeu aflat oarecum la limita cunoaşterii ştiinţifice, totuşi credinţa noastră era structurată pe niveluri diferite la fiecare în parte. Aceasta s-a văzut pe parcurs, atunci când testele mai dificile au început să evidenţieze blocajele pe care unii dintre ceilalţi agenţi le aveau pe unele niveluri ale subconştientului.

Nu au reuşit să treacă de acele etape, nu au avut succes la nivelurile superioare ale trainingului şi au părăsit imediat baza.
Problemele în ceea ce priveşte credinţa şi scepticismul acţionează ca o lege universală. În acelaşi mod în care credinţa poate muta munţii îndoielii, în acelaşi mod scepticismul sau raţiunea excesivă blochează transformarea şi restricţionează persoana în cuşca îndoielii. Aceasta generează în timp frica, paranoia şi o falsă stare de confort.

Esenţa succesului în remote-viewing este oarecum la fel ca în oricare alte domenii: ea nu se referă la eforturi, ci mai curând la credinţă şi entuziasm. Eu aveam o puternică doză din amândouă; pe de o-parte formaţia spirituală pe care mi-a oferit-o Cezar, iar pe de altă parte bucuria de a face parte din Departamentul Zero şi de a avea acces la mari secrete de stat.

Chiar şi fără aceste “ingrediente” particulare, orice persoană care are suficientă credinţă în capacitatea sa de a-şi atinge scopul şi îşi doreşte aceasta cu putere, are în mod automat deschisă calea către succes.
Cu toate acestea, mă simt dator să precizez faptul că procesul remote-viewing nu este facil. Protocolul de realizare implică mai multe etape, iar lipsa uneia dintre ele, ori blocarea la unul dintre nivelurile intermediare, implică ratarea ţintei spaţio-temporale care a fost propusă.

Antrenamentul deschide treptat calea către Mintea Universală, care reprezintă un “depozit” de informaţie pură ce poate fi accesată instantaneu, la voinţă. Doar prin transcenderea celorlalte niveluri ale minţii şi prin conectarea corectă la nivelurile mai profunde ale subconştientului, ce operează ca interfaţă cu Mintea Universală, putem transcende realitatea perceptuală fizică.

Aşa se explică faptul că, intrând în comuniune cu Mintea Universală, avem acces practic la orice informaţie. La acel nivel totul este simultan, avem sentimentul omniprezenţei, iar trecutul şi viitorul sunt reunite în prezent. Mintea Universală este ca un fond comun tuturor formelor de viaţă, putând să furnizeze orice informaţie legată de spaţiu sau de timp, adică exact ceea ce caută cel care realizează procedeul remote-viewing.

Aici, vizualizarea imaginativă şi percepţiile senzoriale sunt mult intensificate; simţurile sunt atunci mai ales perceptive şi mai puţin biologice. Te simţi ca într-un ocean, având la dispoziţie totul, instantaneu.

Mi-a fost clar încă din primele zile că americanii doreau să ne antreneze pentru a vedea care dintre noi ajunge la acest nivel foarte înalt, care trece chiar şi de undele theta ale creierului. Ca şi lui Cezar, nici mie nu-mi era clar de ce făceau ei asta; sunt sigur că exista un motiv ce rămânea nedezvăluit. În mod firesc, concluzia cea mai la îndemână era că voiau să foloseascâ în scop personal capacitatea persoanei care ar fi reuşit aceasta.

Cei care realizează remote-viewing – şi aici mă refer în special la domeniul militar – se antrenează intens pentru a obţine la voinţă această stare de creativitate hiperconcentrată şi conştient receptivă, chiar şi atunci când au ochii deschişi. Secretul de a opera în acest mod la nivelul profund theta, având ochii deschişi, este acela de a rămâne foarte concentrat şi focalizat spre interiorul fiinţei noastre şi mai ales asupra fluxului gândurilor, şi simultan dea realiza percepţia exterioară prin aplicarea procedeului remote-viewing. În prezent cunosc doar o singură persoană capabilă de aşa ceva, care este canadianul selectat în final în grupul celor cinci din care făceam şi eu parte. Avea o capacitate fenomenală de interiorizare şi o mare sensibilitate; din câte ştiu eu nu a greşit decât o singură dată ţinta propusă la teste.

Mă pregătisem teoretic cât am putut de bine înainte de a pleca în SUA. Protocolul impunea un anumit nivel de securitate şi un sistem de legătură bine pus la punct. Totuşi, chiar şi după ce lucrurile au intrat pe ultima sută de metri au existat anumite imixtiuni cu iz politic de la Bucureşti. Nu-mi place să vorbesc despre astfel de lucruri, dar acum o fac în virtutea faptului că am fost implicat în mod direct.

Aşa cum am aflat ulterior, a fost de fapt o intervenţie de sus, datorată celeilalte facţiuni din serviciul Român de Informaţii, care nu suportă independenţa Departamentului Zero şi nici conducerea lui. Din nefericire, trebuie să recunosc că la arest nivel sunt multe mizerii şi complicaţii. Lucrurile nu merg întotdeauna ca pe roate, pentru că ,de multe ori factorii responsabili interacţionează cu misiunile pe care le au de îndeplinit prin prisma interesului personal.

Am plecat spre Statele Unite într-o zi pe la începutul lui decembrie 2005, cu o cursă specială a SRI. Avionul transporta şi câţiva ofiţeri americani, dintre care trei erau colonei. Erau trimişi speciali în legătură cu ansamblul din Bucegi. După o escală scurtă în Spania, am ajuns cu bine în Maryland şi chiar de a doua zi am început pregătirea.

Americanii erau foarte serioşi şi punctuali; la urma urmelor, făceau totul pe banii lor. Dotările erau interesante, dar totuşi nu cine·ştie ce. Se perindau pe acolo diverşi ofiţeri ai Marinei şi ai USAF, trăgând cu ochiul şi încercând să-şi dea seama care dintre noi promitea mai mult. În mod sigur, doreau să-l adjudece pe agentul respectiv pentru serviciul în care activau şi pe care îl conduceau, după o înţelegere cu serviciul secret din care acesta făcea parte.

Conştient că miza era mare, mă concentram cât puteam de mult, rămânând mai mereu într-o stare relaxată şi de receptivitate, proprie oricând unei investigaţii remote-viewing (RV). Totuşi, din pleiada de colonei şi generali care se perinda pe acolo, unul se pare că nu mă prea simpatiza, şi acesta era colonelul Foreeth. De fiecare dată când trecea pe lângă mine, nu scăpa ocazia să mă ia peste picior şi chiar să mă apostrofeze – mai în glumă, mai în serios – ceea ce totuşi nu dădea bine la viziunea generală şi nici la raportul final care avea să-mi fie făcut.

Recunosc că mă călca pe nervi, pentru că era evident că era o simplă antipatie, nimic mai mult, dat care putea să mă coste. Fusesem trimis de Departamentul Zero ca un fel de “asigurare” a valorii SRI, deci nu puteam să fac figură proastă acolo. Nu ştiu cum gândeau serviciile secrete din alte ţări care şi-au trimis reprezentanţii, dar deja rămăseserăm doar cinci, ceilalţi fiind trimişi acasă. Acolo problema era pusă fără menajamente, direct, clar: pleci sau rămâi. Cei care am rămas trebuia să mai dăm unele teste.

Aveam un respect deosebit pentru canadian, un tip foarte senzitiv şi cu anumite capacităţi extrasenzoriale. Conducea detaşat în clasament, dar măcar îi recunoşteam valoarea pe drept. Dacă Foreeth nu m-ar fi stresat cu glumele lui idioate, poate mi-aş fi îmbunătăţit şi mai mult performanţele. Destinul a făcut însă ca problema să se rezolve într-un mod admirabil.
Eram deja de două luni în Maryland, exersând din greu.

Am spus, de asemenea, că la americani lucrurile erau foarte serioase; baza militară fiind una importantă, era mai mereu vizitată de diferite personalităţi ale armatei. Printre acestea se numărase de vreo două ori chiar şeful Pentagonului, care pe atunci era generalul Inossanto. Deşi sever şi uns cu toate alifiile, generalul păstra totuşi un aer bonom şi jovial, pe care nu se sfia să-l întreţină cu cei din subordinea sa, atunci când el credea de cuviinţă.

Chiar am avut impresia că, într-o anumită măsură, mă simpatiza şi era oarecum interesat de situaţia mea. Acum, nu aş putea spune dacă aceasta era o consecinţă directă a Serviciului American de Contrainformaţii, legat de descoperirea din Bucegi, dar prima impresie pe care mi-a făcut-o a fost favorabilă. În plus, avea o prestanţă excepţională, care făcea ca, atunci când intra în încăpere, nu doar toată lumea să se ridice – element firesc, datorat gradului -, dar şi să tacă mult timp după aceea, până când el aducea vorba sau întreba ceva.

În acea zi, ghinionul lui Foreeth a fost să nu-l vadă pe general, care era aplecat şi discuta cu unul dintre subalterni la o masă din spatele sălii. Noi ne aflam într-o mică “recreaţie”, pregătindu-ne pentru un test foarte secret şi important, care trebuia dat în prezenţa Şefului Pentagonului. Ca de obicei, Foreeth a intrat neatent şi a început să mă ia peste picior, absolut fără niciun motiv. Cu coada ochiului am observat atunci cum generalul Inossanto îşi îndreptă atenţia către mine şi Foreeth; acesta continua să nu fie conştient de prezenţa Şefului Pentagonului în cameră.

Câţiva dintre ceilalţi ofiţeri responsabili cu testele au căutat să-l atenţioneze pe Foreeth, dar generalul le-a făcut semn să se oprească. Situaţia devenise oarecum stânjenitoare, până când, într-un reflex de intuiţie subconştientă, i-am spus pe nerăsuflate colonelului ce anume făcuse între orele 9 şi 10 dimineaţa, subliniind că poate soţia lui nu ar fi cea mai fericită să afle aceasta.

S-a aşternut o linişte mormântală. Eram roşu ca racul şi începusem deja să-mi strâng lucrurile, considerând că nu mai am ce căuta acolo. Atunci se auzi râsul viguros al generalului Inossanto, umplând în cascade liniştea din interior. Totuşi, nimeni nu îndrăznea să ia poziţie, deoarece se cunoştea caracterul răzbunător al lui Foreeth, precum şi importanţa funcţiei sale. Acesta rămăsese cu ochii ieşiţi din orbite, roşu de furie şi incapabil să scoată vreun cuvânt.

– Ha-ha-ha, Foreeth, nu se mai oprea generalul Inossanto din râs. Asta ai ţinut-o ascunsă de noi!
Abia atunci colonelul l-a văzut pe general. A salutat şi, interpretând reacţia Şefului Pentagonului ca fiindu-i favorabilă, se pregătea să dea ordin să fiu trimis în ţară.
Atunci s-a petrecut un fapt uimitor. Din râsul şi tonul jovial pe care îl avea, generalul Inossanto şi-a modificat brusc atitudinea, spunând răspicat şi rece:
– Vrei să faci ceva ce eu nu ştiu, Foreeth?
Tonul său căpătase de asemenea şi o nuanţă vag ameninţătoare.
Colonelul se poticni, se bâlbâi şi se scuză:
– Sir, no, Sir… Eu… doar… Sir… o ofensă …
Generalul îl privea cu ochi reci:
– Mâine treci de la Aeropurtate la Infanteria Marină.
– Dar… Sir… eu…
– E un ordin Foreeth! a ridicat-generalul glasul. Îl vei găsi semnat mâine dimineaţă la prima oră pe biroul tău. Nu mai ai de ce să treci pe aici.

Spunând acestea, generalul Inossanto veni lângă mine, întreţinându-se amical şi făcând diferite observaţii uşor ironice la adresa lui Foreeth, pe care acum îl ignora complet. Acesta ieşi cu coada între picioare şi, într-adevăr, de atunci inainte nu l-am mai văzut niciodată pe acolo.
E lesne de inţeles ce avânt mi-a dat această intervenţie a Şefului Pentagonului.

Într-un anumit sens, lucrurile merg în America la fel ca la noi; imediat după aceea am înregistrat o “cotaţie bursieră” semnificativ îmbunătăţită, mi-a fost acordată mai multă atenţie şi mi s-a arătat mai mult respect. Sunt sigur că toate acestea nu veneau nicidecum dintr-o reală apreciere sau judecată, ci mai mult din aspecte conjuncturale, ca cele descrise mai sus. Oricum, până la urmă am încheiat pe locul 4, ceea ce a fost considerată o adevărată victorie.

Nu-mi era clar la ce mi-ar fi folosit ea, dar faptul că am terminat în plutonul fruntaş îmi dădea o anumită siguranţă de sine. Tocmai ne pregăteam să trecem la o nouă rundă mai avansată de studiu a RV, când am primit un telefon pe o linie securizată din ţară, de la Cezar. Acesta mă chema grabnic acasă, fără să-mi spună însă care era motivul. N-am mai pus nici eu vreo întrebare; am raportat şefului direct, generalul Roddey, care şi-a exprimat regretul că trebuia să plec pe neaşteptate, dar mi-a spus că peste un an vor relua antrenamentul, însă doar
68
cu cei selectaţi. M-a lăsat să înţeleg dincolo de orice echivoc că mă aflam şi eu printre aceştia. Fericit, m-am grăbit să prind jeep-ul care mă aştepta jos în curte; operativitatea americană era demnă de invidiat.
Când am ajuns pe aerodrom, am salutat regulamentar doi ofiţeri pe care îi ştiam din România, fiind ataşaţi misiunii din Bucegi.

Am fost bucuros să văd că şi ei îmi răspund cu responsabilitate, ca şi cum ştiau prea bine cine eram şi ce făceam acolo. Fără să mai pierd vremea, m-am îmbarcat într-un B-52 şi am urmat aceeaşi linie ca la venire; o scurtă escală în Spania, apoi în sfârşit la Bucureşti pe o pistă retrasă.

Zăpada, amestecată cu noroiul şi ploaia, îmi crea un mic disconfort; era cu totul altceva decât în Maryland.
De pe pistă am fost îmbarcat direct într-un elicopter al Departamentului Zero, care s-a ridicat imediat în aer, îndreptându-se spre Baza Alpha.”[1]

SURSE

1. Radu Cinamar – „Pergamentul Secret”, Editura Daksha.
2. Foto: Internet