Ego-ul spiritual şi măştile lui cameleonice
„Ego-ul spiritual e boală grea. El nu se tratează nici cu doctori, nici cu doftorii. E cineva prin zonă care să nu sufere de aşa ceva? E cineva căruia să nu-i placă să fie băgat în seamă? Există vreun bărbat care să nu tresare când îi spune o femeie cât e el de deştept sau de seducător spiritual?
Există vreo femeie care să nu freamăte atunci când un bărbat îi spune cât e ea de frumoasă sau atrăgătoare? Există vreun om care să nu simtă măcar o mică mişcare înăuntrul său, atunci când e apreciat sau lăudat?
Există cineva care să nu se simtă măcar puţin lezat în orgoliu, atunci când este dat pe faţă, când este criticat, când slăbiciunile i se dau în vileag sau când vulnerabilitatea sa se face cunoscută întregii lumi? Există vreun om care să nu fi cunoscut patima niciodată şi care să nu fi simţit, vreodată măcar, că e subjugat chiar de una din patimile grosiere?
Ego-ul spiritual e la el acasă în mediul virtual. Aici fiecare scrie ce-l taie capul, fiecare încearcă într-un fel sau altul să se afişeze cu o imagine poleită şi aurită. Imaginea din virtual e una, imaginea din real, e cu totul alta, nu-i cam aşa? Cel mai mult îmi plac cei care vorbesc despre iubirea necondiţionată în virtual. Ce mai dom’le e atâta iubire necondiţionată pe facebook că uneori stau şi mă întreb ce caut eu pe aici.
Eu habar n-am ce-i aia iubire necondiţionată, că mă surprind adeseori punând condiţii drastice. Adică dacă nu eşti cu mine, eşti împotrivă şi zbori într-o clipă de pe pagina mea! Tot n-ai înţeles până acum? De unde atâta iubire necondiţionată? Atâta altruism, atâta compasiune, atâta cunoaştere, atâta spiritualitate, atâtea chanelling-uri impresionante, atâta nevoie de a-ţi apăra cu îndirjire imaginea ca nu cumva vreunul sau altul mai deştept din fire să te dea în vileag că nu prea eşti tu ceea ce pari.
Nu prea văd pe nimeni în peisaj care să spună despre el însuşi cum şi-a depăşit pe cele grosiere pentru a ajunge el la cele mai subtile, adică la această iubire necondiţionată. Nu prea văd pe nimeni care să se expună în văzul lumii, în toată splendoarea firii sale umane, adeseori atât de pătimaşe! De parcă ar fi ceva rău să simţi într-un fel, să-ţi doreşti una, să atingi alta, să mănânci, să bei, să faci dragoste!
E foarte mişto paradigma asta unde toţi par seduşi de iubirea necondiţionată, dar în sinea lor sunt seduşi de cu totul altceva. Dar să nu spunem lucrurilor pe nume chiar aşa în faţă, mai bine în şoaptă undeva ascunşi, nu cumva ego-ul să fie zgândărit şi astfel să se răscoale împotriva noastră.”[1]
Mai multe, pe larg, aici -> http://cristiciorcila.blogspot.ro/2016/11/ego-ul-spiritual-si-mastile-lui.html?m=1
SURSE
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.