„de Mihai Vasilescu
Nanotehnologia este un domeniu multidisciplinar de avangardă în ştiinţă şi tehnologie, care a parcurs foarte repede drumul de la ipoteză ştiinţifică la aplicaţii practice uzuale.
Utilizată iniţial în domenii extrem de pretenţioase precum fizica moleculară şi industria electronică, nanotehnologia a pătruns astăzi tot mai mult în domenii precum cosmetica, medicina sau agricultura. Nanotehnologia se referă la toate tehnicile şi metodele de a controla materia la nivel atomic şi molecular, pentru a realiza noi materiale (compuse din aşa-numitele nanoparticule) şi chiar dispozitive cu o dimensiune mai mică de 10 -7 (100 nm).
Dimensiunile acestora sunt de 50. 000 de ori mai mici decât grosimea firului de păr, ceea ce face ca ele să poată pătrunde oriunde, chiar şi prin membrana unei celule. Uriaşele sume alocate cercetărilor din acest domeniu, de ordinul a miliarde de dolari, nu sunt însă utilizate şi pentru a evalua riscurile la care este expusă fiinţa umană, odată ce aceste nanoparticule pătrund în trupul ei.
Nanoparticulele ocolesc sistemele de apărare ale organismului
În primăvara lui 2004, Eva Oberdorster, cercetător la Universitatea Duke din SUA a demonstrat pentru prima dată cât de periculoasă poate fi nanotehnologia pentru organismele vii. Realizând experimente pe peşti, ea a arătat că nanoparticulele, odată pătrunse în organismul acestora, stimulează producerea de radicali liberi.
Împiedicând reînnoirea şi refacerea celulelor, nanoparticulele accelerează procesele de îmbătrânire şi determină în ultimă instanţă moartea rapidă a celulelor, afectând mai ales creierul.
„În mod normal, particulele nu ar fi avut cum să ajungă la nivel intracelular, datorită structurilor de protecţie care ţin de sistemul imunitar, arată Eva Oberdorster, dar astfel de particule, datorită faptului că sunt atât de mici, reuşesc să treacă de aceste bariere.”
Gunter Oberdorster, profesor de toxicologie la Universitatea din Rochester, a realizat şi el cercetări pe nanoparticulele utilizate ca pigmenţi în fabricarea vopselurilor. El a stabilit că şoarecii de laborator care inhalau astfel de nanoparticule ajungeau să sufere de inflamaţii, care erau cu atât mai extinse şi mai puternice, cu cât nanoparticulele erau mai mici.
„Aceste nano-particule ocolesc sistemul de protecţie natural al plămânilor, respectiv macrofagii, care în mod firesc înglobează şi neutralizează iritanţii şi îi elimină. Odată pătrunse profund în plămâni, nanoparticulele trec uşor în sânge şi de aici pot ajunge în orice parte a corpului, la orice organ.” Astfel de vopseluri se găsesc în prezent pe piaţă şi sunt periculoase şi pentru oameni.
Un pericol tot mai prezent în cosmetice şi în produsele alimentare
Cu toate acestea, cei implicaţi în domeniul nanotehnologiei spun că este prematur să se pronunţe asupra gradului în care astfel de materiale pot dăuna mediului sau fiinţelor umane. Interesele lor sunt însă în principal financiare. Se estimează că până în 2014, produsele bazate pe nanotehnologie trebuie să reprezinte 15% din producţia mondială totală.
În prezent, ele au pătruns deja în producţia de cosmetice. Mai ales cremele „miraculoase” care promit femeilor refacerea ridurilor şi întinerirea pielii conţin din ce în ce mai multă nanotehnologie. Odată absorbite în piele, nanoparticulele pătrund la nivel celular până la nivelul nucleului, unde forţează procesele naturale de regenerare, ducând pe termen lung la o îmbătrânire mai rapidă a pielii şi chiar la modificarea ADN-ului.
Conform unui raport realizat de Earth Australia şi intitulat „Din laborator direct pe masa noastră – nanotehnologia în alimentaţie şi agricultură” există în prezent un număr de peste 104 de produse alimentare ce conţin nano-ingrediente, de la produse dietetice sau pentru slăbit (aşa numitele milk-shake-uri sărace în calorii), uleiuri rafinate pentru gătit, aditivi alimentari folosiţi în industria de procesare a cărnii şi până la produse lactate şi de brutărie.
Aceste produse sunt la fel de periculoase ca şi alimentele modificate genetic. Deşi suntem asaltaţi de reclamele unor astfel de produse, ni se ascunde potenţialul pericol pe care ele îl reprezintă prentru sănătate.”[1]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5232
- Foto: Internet
Citiți și...

Flota Întunecată din cadrul Proiectelor Negre

Lumea fizică din jurul nostru, din care facem şi noi parte, există şi se menţine datorită energiilor fundamentale care o alimentează, energii universale în care se scaldă totul

Încă din 1968, sovieticii organizaseră deja mai multe centre de cercetare specializate în experimente telepatice de nivel academic

Folosirea puterilor paranormale în scopuri militare

Ai 60.000 de gânduri în fiecare zi. Ce faci cu ele?

Ecolocația umană – o poveste a simțurilor necunoscute ale ființei umane
Sufletul și fizica cuantică

Timpul petrecut, în mod conştient, în viaţa materială, este perceput diferit faţă de cel perceput în călătoriile spiritului, în spaţiul atemporal

Schimbările climatice nu au nicio legătură cu activitatea umană

Totul este făcut din energie, ea fiind omniprezentă. Există energie în obiectele din jurul nostru, în aerul care ne înconjoară şi chiar şi în propriul nostru trup

Biofotoni: corpul uman emite lumină, comunică prin lumină și este făcut din lumină



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.