„O aşezare veche de aproape şase milenii a fost descoperită de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie din Buzău sub ruinele cetăţii dacice de la Gruiul Dării, aflată în localitatea Pietroasele, cunoscută pentru deosebitul tezaur descoperit aici, „Cloşca cu puii de aur”. Vechimea acestei aşezări neolitice a fost confirmată recent de un laborator de specialitate din Germania. „Un laborator din Heidelberg a confirmat, în urma probelor trimise, ipotezele noastre: la o adâncime de 3-3,5 metri sub cetatea dacică fortificată de la Gruiu Dării se află o aşezare neolitică cu o vechime de 5.500-5.700 de ani, care a dispărut în urma unui conflict armat sau a unui incendiu”, a declarat Sebastian Matei, cercetător în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie din Buzău.
Arheologii au scos la lumină mai multe locuinţe mari, cu pereţii din lut, vase pictate, precum şi un vas tip biberon, folosit după toate probabilităţile la alăptatul bebeluşilor. „Comunitatea nu era prea mare, avea circa 20-30 de persoane, dar era stabilă şi foarte bine organizată, se ocupa cu agricultura şi creşterea animalelor şi din când în când cu vânătoarea”, a mai spus Sebastian Matei. În urma analizelor arheozoologice s-a stabilit că localnicii creşteau în ţarcuri animale, în special vite şi oi, dar se hrăneau şi cu vânat. „În alimentaţie ponderea cea mai mare o avea carnea. Au fost găsite oase de porc mistreţ, dar şi de cerb sau căprior, oase de păsări mari, precum dropia, precum şi de cocoş munte. Oasele de castor şi de vulpe confirmă faptul că ei iubeau blănurile pe care le foloseau iarna sau la date festive”, a mai completat istoricul buzoian.”[1]
Mai multe pe larg aici -> http://www.cunoastelumea.ro/asezare-veche-de-6-000-de-ani-descoperita-in-pietroasele-locul-unde-a-fost-gasit-tezaurul-closca-cu-puii-de-aur/
SURSE
- http://www.cunoastelumea.ro/asezare-veche-de-6-000-de-ani-descoperita-in-pietroasele-locul-unde-a-fost-gasit-tezaurul-closca-cu-puii-de-aur/
- Foto: ziarullumina.ro
Citiți și...

Munţii Retezat, cel mai sălbatic loc al Hunedoarei, unde s-ar fi născut poporul lui Prometeu. De la legenda uriaşilor la fenomenele paranormale

Să nu vă mai fie rușine că sunteți români!

Atacul de noapte de la Târgoviște – cea mai mare victorie a lui Vlad Țepeș

"Călcâiul de la Aiud", un obiect din aluminiu, vechi de 250.000 de ani, descoperit în 1973, în Aiud

Arienii din Carpați sunt fondatorii culturii hinduse

Descoperire uriaşă în județul Arad: Cetatea Veche din Sântana, de patru ori mai mare decât cunoscuta Troia

România este țara ta, române!

Colosalele statui ale dacilor din Roma

Trei enigme neelucidate de la Braşov. Construcţiile pe care ştiinţa nu le poate explica

Tăblițele misterioase din Gura Luncii

Dacia - Țara Uriașilor



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.