Salina Ocnele Mari (județul Vâlcea)

Salina din Ocnele Mari este una dintre cele mai vechi mine de sare din țara noastră. Se întinde pe o suprafață de cinci hectare.
Salina Ocnele Mari, una dintre cele mai vechi mine de sare din țara noastră, se află în localitatea Ocnele Mari, din județul Vâlcea, la mai puțin de 10 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea. În anul 1912, localitatea a început să fie amenajată ca stațiune balneară și turistică. Locul este vizitat anual, de nenumărați turiști, pentru aerul salin, ștrandurile cu apă sărată și nămolul sapropelic. Salina Ocnele Mari, renumită pentru aerul salin, a fost amenajată, ca punct turistic, în anul 2009, apoi în anul 2015.
Urme ale dacilor și romanilor
Exploatarea sării la Ocnele Mari s-a făcut din cele mai vechi timpuri. În această zonă au fost descoperite numeroase topoare-ciocan de minerit, datând din cultura epocii neolitice, a bronzului și a primei epoci a fierului. Probabil și datorită acestui lucru, conform dovezilor arheologice, aici se văd și astăzi urmele vechii cetăți dacice Buridava, menționată de istoricul grec Ptolemeu.
Exploatarea sării în zona Ocnele Mari a continuat și în timpul cuceririi romane, dovadă fiind castrul roman de la Stolniceni, care a fost construit tocmai pentru a controla această zonă comercială. După cucerirea romană, sarea a fost extrasă și comercializată în folosul locuitorilor zonei. Localitatea Ocnele Mari a fost menționată pentru prima dată într-un document oficial în anul 1402.
Sarea, monopol domnesc
În evul mediu, exploatarea sării capătă o deosebită importanță, salina devenind astfel monopol domnesc. Un avânt deosebit capată exploatarea minieră de la Ocnele Mari în timpul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, când sarea devine o importantă sursă de venit.
Exploatarea de sare de la Ocnele Mari este unica și cea mai importantă din sud-vestul României, de aici și denumirea de Ocnele Mari. În secolele XVIII-XIX se sapă mai multe guri de ocnă, dar toate se surpă, rând pe rând, lăsând în locul lor adevărate ștranduri cu apă sărată.
Sursa: http://arhiepiscopiaramnicului.ro/obiective-turistice/salina-ocnele-mari
Foto: arhiepiscopiaramnicului.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.