Rușinea națională de la Oradea: statuia voievodului Mihai Viteazul dată jos de primarul PNL

Distribuie!

„Statuia voievodului Mihai Viteazul a fost dată jos, marţi, în jurul orei 13.30 de pe soclul din Piaţa Unirii din Oradea, în urma unei operaţiuni care a durat în jur de o oră. Evenimentul nu a fost lipsit de incidente, unele voci acuzând administraţia locală de “trădare de ţară” şi considerând acţiunea “o ruşine naţională”, scrie Ebihoreanul.

Statuia va fi înlocuită cu una a Regelui Ferdinard.

În piaţă a sosit, după ce statuia fusese coborâtă deja, şi generalul în rezervă Grigore Bartoş, fost comandant al Garnizoanei Oradea, care, de asemenea, într-un limbaj dur, în care i-a numit pe edili “idioţi”, şi-a exprimat protestul cu privire la scoaterea voievodului “din pământul românesc” şi definind întreaga acţiune ca fiind o “ruşine naţională”, mai informează presa din Oradea.

Pegătirile pentru instalarea Statuii Regelui Ferdinand continuă în Piaţa Unirii. Înainte de urcarea pe soclu, noua statuie va fi montată şi finisată pe amplasamentul de unde a fost coborâtă, în faţa Palatului Episcopal Greco-Catolic. În jurul ei au şi demarat, imediat ce statuia lui Mihai Viteazul a fost dusă din centru, lucrările de ridicare a unei schele metalice care să o protejeze pe cea nouă de intemperii şi la adăpostul căreia realizatorul să îşi poată desăvârşi opera, mai scrie presa locală.”[1]

„Statuia lui Mihai Viteazul din Oradea a fost dată jos de pe soclu și plimbată prin oraș, până ce i s-a găsit un loc în depozitul Companiei de Apă. Militarii în rezervă acuză Primăria că vrea să scape de statuie printr-un șiretlic

Statuia lui Mihai Viteazul din Piața Unirii din Oradea a fost dată jos de către municipalitate, stârnind supărarea ofițerilor în rezervă din oraș.
Pe soclul liber va fi amplasată statuia Regelui Ferdinand I, care va fi dezvelită pe 23 mai. Mai mulți militari în rezervă s-au strâns lângă statuie pentru a împiedica coborârea ei de pe soclu.
Aceștia, reuniți în cadrul Asociației Mihai Viteazul, susțin că monumentul le aparține, dat fiind faptul că a fost realizat din fondurile lor și niciodată nu a fost predat Municipiului Oradea.
Într-o interpelare către Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) arată că statuia a fost finanțată „printr-o contribuție lunară de până la 7% din venit, timp de 6 ani, a cadrelor militare și personalului civil din 13 unități militare aparținând Diviziei 11 Mecanizată”.
Deși autoritățile spun că statuia Marelui Mihai va fi mutată într-o nouă Piață, protestatarii se tem că ea va avea soarta altor două monumente reprezentative, ce urmau să fie relocate, dar au dispărut: statuia independenței și statuia lui Emanuel Gojdu. Ambele se află în paragină, momentan.
„E o jenă pentru poporul românesc ce se întâmplă acum aici, la Oradea. Întâiul unificator de țară, culcat la pământ. Absolut jenant! Nimeni nu își putea închipui Unirea fără chipul său, de o neasemuită poezie tragică. Uitați poezia tragică pe care o face acest idiot”, a spus Generalul în rezervă Grigore Bartoș, fost comandant al Garnizoanei Oradea, citat de Bihoreanul.
De altfel, în scene jenante pentru personalitatea lui Mihai Viteazul, statuia a fost plimbată prin oraș, pe o remorcă, pentru că nu încăpea în locul inițial de depozitare. „Astfel, statuia voievodului a fost plimbată câțiva kilometri prin oraș, din strada Traian Blajovici pe strada Barcăului, spre mirarea trecătorilor care s-au oprit să fotografieze și să filmeze acest moment rarisim”, scrie Bihoreanul.
Ulterior, a fost dusă în depozitul Companiei de Apă Oradea, unde va sta pe termen nedeterminat, până ce  se va identifica un spațiu potrivit pentru reabilitare. Nici viitoarea Piață unde ar urma să fie amplasată nu este gata, ci abia în 2021, dacă se respectă termenele.”[2]

„Statuia voievodului Mihai Viteazul a fost dată jos, marţi, în jurul orei 13.30 de pe soclul din Piaţa Unirii din Oradea, în urma unei operaţiuni care a durat în jur de o oră. Evenimentul nu a fost lipsit de incidente, unele voci acuzând administraţia locală de „trădare de ţară” şi considerând acţiunea „o ruşine naţională”. („Bihoreanul”)

Imaginea asta cu Mihai Viteazul prăbușit în al o sutălea an de când există statul român în forma actuală (nu discutăm acum modificările teritoriale față de 1918), este emblematică. Și parcă premonitorie.

Si nu, Mihai Viteazul nu are ca și calitate principală aceea că a fost unificator al Țărilor Române. Nici vorbă. El este cel care a vrut să ia Constantinopolul înapoi de la turci si să refacă Imperiul Roman de Răsărit. Trecuseră doar 150 de ani de când căzuse. Si a si primit promisiunea că va fi sprijinit de catolici. Dar a rămas cu ea. Cu promisiunea. Ba a mai si cheltuit o grămadă, că el a luat de bună înțelegerea și s-a dus la întâlnire la mama naibii, cu trupele promise de habsburgi si de catolici, pe câmpurile unde se află azi Edîrne. Trupe care, ce sa vezi?, n-au mai venit. Cinismul migratorilor care au pus stăpânire pe Europa este de nedescris.

De abia după ce și-a luat țeapa asta, s-a instalat la Alba Iulia si a vrut să ia Transilvania; asta i se părea floare la ureche.

A pierdut însă din vedere că ăștia îi pot lua gâtul ca la pui. Ceea ce au si făcut.

Culmea e că se luptă cu el si acum, după 400 de ani. Și vor să îi șteargă urmele.

Sper totusi că statuia va fi amplasată în altă parte, cum am auzit că se intenționează. Deși asa au zis si cu statuia sau bustul, nu mai stiu ce era, al lui Emanoil Gojdu care a fost aruncată si părăsită intr-o magazie cine stie pe unde. Are rost să mai spun cine a fost Gojdu si cât bine a facut României si in special orădenilor? Tare nerecunoscători mai suntem.

                                                                                                          Cristina LEORDEANU„[3]

„Constantin Mosincat: Locul statuii lui Mihai Viteazul e in Piata Unirii

Statuia lui Mihai Viteazul din Piata Unirii din Oradea nu poate fi relocata. O spune raspicat col (r) Constantin Mosincat. El este unul dintre liderii Asociatiei Mihai Viteazul, ONG care in 19 august 1994 a reusit sa inaugureze statuia Primului Unificator al tuturor romanilor din centrul urbei.

Monumentul din bronz, realizat cu bani oferiti voluntar de membrii si simpatizantii asociatiei dar si de militari in termen, “este un act de creatie ferm, imperativ si pentru totdeauna”. De aceea, Hotararea Consiliului Local de-a reloca statuia lui Mihai Viteazul in Centrul Civic va fi atacata in instanta. Pana atunci insa luni, 12 noiembrie, asociatia a depus o plangere prealabila.

Constantin Mosincat spune ca o statuie a Regelui Ferdinand ar putea fi amplasata in piata cu acelasi nume ce va fi oricum reabilitata in 2019 sau sau in fata Palatului Vulturul Negru, fata in fata cu cea a lui Mihai Viteazu.”[4]

SURSE

  1. https://www.flux24.ro/rusinea-nationala-de-la-oradea-statuia-voievodului-mihai-viteazul-data-jos-de-primarul-pnl-fostul-sef-al-garnizoanei-oradea-niste-idioti
  2. https://www.activenews.ro/stiri-locale/Statuia-lui-Mihai-Viteazul-din-Oradea-a-fost-data-jos-de-pe-soclu-si-plimbata-prin-oras-pana-ce-i-s-a-gasit-un-loc-in-depozitul-Companiei-de-Apa.-Militarii-in-rezerva-acuza-Primaria-ca-vrea-sa-scape-de-statuie-printr-un-siretlic-155957
  3. http://www.justitiarul.ro/oradea-din-ciclul-primarul-bolojan-ca-un-bolovan-statuia-romanului-mihai-viteazu-inlocuita-cu-neamtul-ferdinand
  4. https://oradeaindirect.ro/constantin-mosincat-locul-statuii-lui-mihai-viteazul-e-in-piata-unirii/
  5. Foto: justitiarul.ro

Multinaționalele își externalizează profitul. România pierde 4 miliarde de euro

Peste 4.600 imigranţi ilegali au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională din partea statului român, de la începutul anului şi până în prezent, cei mai mulţi fiind din state precum Irak, Siria, Pakistan, Afganistan! România trebuie să spună nu primirii de imigranți!

Zeci de kilograme de aur dacic au fost furate din siturile românești

Minciunile lui Hans Hedrich, de la ONG-ul Neuer Weg, cu privire la cazul românului care nu a fost servit la Kaufland în Odorheiu Secuiesc! Hans Hedrich este un susținător al "Ținutului Secuiesc"! Cum se încearcă manipularea opiniei publice!

Trezirea spirituală a românilor poate să mai întârzie un timp, dar este indubitabil că ea se va produce până la urmă, chiar dacă această zbatere furibundă a francmasonilor urmăreşte să o anuleze

12 iunie 1942 - Americanii bombardează orașul Ploiești, care devine prima țintă a Forțelor Aeriene ale SUA în Europa, în Al Doilea Război Mondial

Mehedinți: Comoara lui Constantin Brâncoveanu de la Baia de Aramă

Profesorul Radu Baltasiu: ProTv este responsabilă pentru cea mai mare campanie de spălare în masă a creierului, creând „generația Pro” - prima generație derutată din istoria țării

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) trebuie desființat

Cârtița Digi de la vârful statului român

Sentință în dosarul „Arsenie Boca”. Episcopia Devei și Mănăstirea Prislop pot comercializa obiectele de cult cu numele și imaginea părintelui Arsenie Boca

Darius Vâlcov, despre Orange, Vodafone și RCS&RDS/DIGI: Un operator, care are și o televiziune în cadrul său, a plătit un impozit pe profit de 1.577 lei la o cifră de afaceri de 3,3 miliarde de lei

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...