Motoarele-racheta cu radicali atomici de oxigen si hidrogen

• metoda răcirii bobinajelor în câmp electrostatic,
Această metodă a atras atenţia pe timpul experimentelor menite
a găsi o soluţie pentru obţinerea de acceleratoare magnetohidrodinamice simple şi eficiente destinate accelerării jeturilor de particule încărcate electric până la mari viteze, eventual viteze relativiste.

Utilizarea bobinajelor masive de genul acelora care s-au folosit la
construirea Stelerator-ului sau a Tokamak-ului (instalaţii experimentale de fuziune termonucleară controlată, realizate de americani respectiv de sovietici cu începere din anii ’50) sau a supraconductorilor (criogenia ori nu) din capul locului a fost respinsă, din cauza numeroaselor probleme tehnologice şi de cost…

Astfel, pentru obţinerea de bobinaje uşoare, compacte dar capabile de a lucra la curent puternic, s-au urmat în principal două căi: găsirea unei noi metode de răcire a bobinajului clasic realizat din cupru, aluminiu sau oţel; găsirea unor metode de realizare a supraconductibilităţii dar cu material ieftin şi tehnologie simplificată.

În ambele cazuri au fost obţinute rezultate interesante prin aportul adus de o serie de inventatori cum ar fi Oscar C. Blomgren, cu brevetele sale publice. În domeniul supraconductibilităţii, lista de patente este foarte mare, mal ales dacă este vorba de materiale (fero) polimerice utilizate drept conductori electrici.

• motoarele rachetă cu radicali atomici;
Deşi menţionate de literatura de specialitate încă din anii’ 50, rezultatele cercetării privind realizarea şi perfecţionarea unor astfel de sisteme de propulsie, nu au fost date publicităţii până în prezent.

Ştim că, în cadrul activităţii de cercetare, un accent deosebit s-a pus pe următoarele aspecte: obţinerea facilă de hidrogen atomic îndeajuns de stabil pentru a fi injectat în camera de ardere a motorului sub această formă (starea de radical atomic este foarte instabilă, radicalii tinzând în mod aproape instantaneu spre resociere atomică); obţinerea de oxigen atomic sau de ozon.

Din cadrul acestei categorii de motoare-rachetă, cele mai eficiente
şi mai abordabile d.p.d.v. tehnologic sunt următoarele două: motorul cu hidrogen atomic şi ozon (capabil de realizarea unor viteze de lucru de ordinul 30-35 km/sec) dar mai ales motorul cu oxigen atomic şi azot activ, care de fapt este un motor cu aer (aerul fiind compus din azot şi oxigen).

Să mai menţionăm şi că astfel de motoare nu poluează absolut
deloc, ele ejectând apă şi respectiv… aer. Viteza de lucru a acestor
motoare în condiţii minimale poate fi de cca 10 ori mai mare decât
aceea a navetei spaţiale americane, dar acest tip de motor are şi avantajul de a permite utilizarea unui accelerator magnetohidrodinamic care să preia şi accelereze jetul de gaze intens ionizate.

În acest caz, se pot atinge cu destulă uşurinţă viteze de lucru de ordinul 1.500 km/sec, adică de peste 330 de ori mai mari decât viteza agentului de lucru la actuala naveta spaţială. În afară de hidrogenul şi oxigenul atomic, teoretic mai există şi heliul atomic, însă acesta este greu de obţinut şi de utilizat.

SURSE

1. Lucian Cozma – „Stiinta secreta”.