Liniile Nazca din Peru

Cu siguranţă, una dintre cele mai misterioase descoperiri de pe faţa Pământului sunt celebrele desene de la Nazca. Este vorba despre o serie de geoglife, adică desene uriaşe, aflate pe stâncile aride din sudul statului Peru, în apropiere de Nazca. Propriu-zis este vorba despre peste 1.200 de reprezentări grafice, de dimensiuni uriaşe, unele mai mari decât Empire State Building pus la orizontală.
Sunt triunghiuri, linii şi desene cu plante şi animale. Aceste reprezentări sunt atât de mare încât nu pot fi observate de la nivelul solului, doar din avion. Prima dată au fost descoperite de Toribio Mejia Xesspe, un arheolog din Peru, dar au fost observate cel mai bine de piloţii avioanelor comerciale care au străbătut suprafaţa aeriană a statului Peru în anii 30.
Profesorul american Paul Kosok a observat din avion şi apoi a studiat sistematic de la sol desenele de pe rocile deşertice din Nazca. Faima acestor desene uriaşe a atras numeroşi cercetători, printre care şi nemţoaica Maria Reiche care a studiat pietrele timp de aproape 40 de ani. Atât Kosok, cât şi Reiche au crezut că desenele de la Nazca reprezentau o uriaşă hartă astronomică veche de 2000 de ani.
O echipă de cercetători, care au efectuat studii recente printre care şi Johan Reinhard, au venit însă cu noi teorii. Reinhard, folosind metode interdisciplinare, a ajuns la concluzia că de fapt desenele reprezintă o hartă ritualică care indică locurile unde se găseşte apă în izvoare subterane.
Pentru Reinhard, liniile de la Nazca erau esenţiale mai ales că în zonă plouă doar 20 de minute pe an. Desenele ar fi fost realizate de populaţiile Nazca acum aproximativ 1.700 de ani. Nici până astăzi nu se ştie cum au fost realizate aceste desene şi care este scopul lor.
Sursa: https://adevarul.ro/locale/botosani/descoperiri-misterioase-arheologilor-cranii-scufundate-computerul-vechi-2000-ani-1_610d0fd35163ec4271da1617/index.html
Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.