Istoria oficială: „crede și nu cerceta!”
Descoperirile arheologice au dat posibilitatea istoricilor de a periodiza evolutia omului. Pentru a putea delimita momentele distincte in care se afla omul in cursul evolutiei lui, cercetarile au impartit istoria straveche in mai multe epoci.
Caracterul si numele acestor epoci este in directa legatura cu gradul de dezvoltare al omului in acea perioada si originea uneltelor folosite. Cea mai veche epoca, Paleoliticul, extins pe o perioada cuprinsa intre 1.000.000 – 10.000, numita si epoca pietrei vechi, este perioada hotaratoare a procesului de antropogeneze, marcata de trecerea prehomizilor la Homo sapiens.
Omul primitiv foloseste ca unealta si arma o combinatie simpla intre lemn si piatra cioplita. Organizati in cete de culegatori-vanatori, pescari, se adapostesc in pesteri sau refugii sub stanci, in apropierea cursurilor de apa si a zonelor bogate in hrana. Epoca paleoliticului cuprinde trei subdiviziuni:
- Paleoliticul inferior (1.000.000 – 100.000) se caracterizeaza prin aparitia primelor unelte si descoperirea focului; in jurul anilor 600.000 se naste Pitecantropus erectus;
- Paleoliticul mijlociu (100.000 – 40.000) este perioada culturii omului de Neanderthal si a primelor comunitati mai mari, de tip gentilic;
- Paleoliticul superior (40.000 – 10.000) marcheaa disparitia omului de Neanderthal, in mod enigmatic; continuat de Homo sapiens.
Epoca Mezoliticului (10.000 – 5.500) marcheaza sfarsitul perioadei glaciare si imblanzirea climei. Marile comunitati gentilice se divizeaza, diferitele grupari miscandu-se spre noi teritorii, necunoscute pana atunci.
Epoca de trecere, mezoliticul face loc neoliticului (5.500 – 2.500) – epoca a pietrei slefuite – perioada zdruncinata de mari mutatii in viata omului primitiv. Comunitatile umane se dezvolta pe baza extinderii agriculturii si cresterii animalelor domestice.
Aceste activitati obliga gintele la sedentarizare si la amenajarea unor locuinte durabile, pe termen cat mai lung. Apar tribul, ca o forma superioara de organizare si primele asezari – sate aparate de o retea de garduri si santuri.
Cultul zeilor paraseste marile spatii ale stepelor si padurilor, practicandu-se in altare si sanctuare primitive. Uneltele si armele sunt calitativ mai perfectionate, acordandu-se o atentie deosebita finisarii si diversificarii lor.
Transformarile profunde din randul comunitatilor umane sunt cauzate si de schimburile culturale, rezultate in urma penetratiei triburilor straine sau a miscarilor de populatii. Astfel, perioada anilor 2.500 – 1.800 este perioada de tranzitie de la neolitic la epoca bronzului (1.800 – 800).
Metalurgia bronzului, adusa din Orient (dupa unii istorici), capata amploare. In scurt timp uneltele si armele din piatra vor fi inlocuite cu similare din bronz si arama. Rolul revolutionar in accelerarea dezvoltarii societatilor umane ii revine insa fierului.
Metalurgia fierului se considera ca ar fi aparut in Asia Mica, in regatul hittit, in jurul anilor 1.500 i.Hr., de unde s-a raspandit, dupa anul 1.200 i.Hr., si spre spatiul Carpato-Danubian.
Epoca fierului (800 i.Hr. – seco. I. d.Hr.) aduce cu ea profunde modificari in cadrul comunitatilor umane ale acelor timpuri. Acesta este, schimatic, modelul folosit de catre cercetatori si invatat in scoala de catre copiii nostri.
Si, totusi, nu este chiar asa!
„Salbaticii” produceau… otel inoxidabil!
Daca se aplica aceasta schema sablonizata ar rezulta ca cei care au construit piramidele, cei care au taiat pietrele de la Abydos, Karnas si Luxor au lucrat cu ciocane de lemn si piatra, iar cei care au sculptat data de la Palenque si Poarta Soarelui din Bolivia nu cunoasteau fierul, bronzul sau arama!
Cum este posibil insa ca, in mormintele descoperite in Europa, Asia, America, datate acum 10.000 ani (1), s-au gasit obiecte din bronz, aur, platina si otel inoxidabil ?!
Iata cum epoca bronzului este impinsa cu numai 6.000 de ani!
Sa ne amintim de crearea metalurgiei fierului de pe teritoriul Asiei Mici si atribuita hittitilor. Si iata cum o dogma, sustinuta cu dintii, cade, fara drept de apel, rasturnand intregul esafodaj migalos construit de-a lungul timpului si prezentat cu „precizie stiintifica” in toate cartile de specialitate…
Dar despre ce este vorba ? Aflam de la Robert Charoux:
„La Medzamor, in Armenia sovietica (in momentul descoperirii, Armenia, inca apartinea de imperiul sovietic – n.a.), dr. Korioun Meguertchian a scos la lumina cea mai veche uzina metalurgica din lume.
Expertize riguroase fac sa urce constructia sa la 5.000 de ani, cu doua – trei mii de ani inainte de bronzul si arama preistoricilor! S-au gasit la Medzamor vase si obiecte metalice, cutite, sulite, sageti, agrafe, inele, bratari, etc. din toate metalele cunoscute.
Topitoria avea o serie de cuve taiate in stanca, unde minereul, sfaramat, periat, spalat, se curata si se imbogatea pana la obtinerea metalului pur. Mai mult de 200 de cuptoare ar fi ingropate, dar 25 au fost scoase.
Medzamor era un centru industrial al epocii zise, in deradere, neolitica; aici se trata metalul de import, care era pe urma prelucrat si distribuit popoarelor din Orientul Apropiat.
Se lucrau aici arama, bronzul, plumbul, zincul, ferul, aurul, cositorul, arsenicul, manganul etc. Si, de asemenea, otelul. Intr-adevar, s-au gasit, acolo, clesti de otel, fine si inca stralucitoare, analoge cu pensetele noastre de depilat.
Ele sunt putin mai recente, datand numai… de acum 3.000 de ani! Patruzeci de varietati de bronz erau topite in uzine si destinate diferitelor industrii. Aceste descoperiri, verificate, autentificate de institutele stiintifice din URSS, controlate de cele din Statele Unite, Franta, Anglia si Germania, n-au modificat unghiul de vedere al preistoricilor.
Epoca fierului, epoca bronzului raman ceea ce erau… chiar daca, cu doua milenii mai inainte se topeau ustensile de otel! Este eretic cel ce sustine contrariul!”
Oamenii mezoliticului traiau rudimentar, utilizand unelte de lemn si piatra cioplita pentru a supravietui; totusi; foloseau scrisul! Ridicandu-se cu greu din starea de semi-salbaticie construiau, totusi, sanctuare strict orientate dupa pozitia astrelor!
SURSE
- Cornel Barsan – „Revansa Daciei”, pag. 23-26