Geto-dacii în gândirea şi opera lui Mihai Eminescu

“Motto

Totul trebuie dacizat oarecum de acum înainte.

(în România) (Mihai Eminescu, 1881)

 

I. Geto-dacii – naţiunea matcă din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic

Motto: Geto-dacii sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci (Herodot)

 

Lumea geto-dacă s-a organizat într-un stat unitar, al cărui fondator a fost Burebista (82-44 î.Hr.). Cele două clase fundamentale sunt atestate documentar: tarabostes-pilleati şi comati-capillati.

Această stratificare s-a produs în cadrul obştii agrare. Burebista avea oastea cea mare (200.000 de oameni) şi trupe permanente. Regele era ajutat în conducere de Marele Preot, Deceneu.

Domnia lui Decebal (86-106 d.Hr.) a întărit statul, prin centralizarea politico-administrativă, cultura spirituală a unui popor, care a construit falnice cetăţi şi sanctuare, care a creat o originală cultură materială, a avut o forţă morală şi credinţă deosebită în viaţa geto-dacilor.

Arheologia a descoperit temple şi sanctuare rotunde sau rectangulare în Munţii Orăştiei, de la Tilişca, Pecica, Bărboşi (Galaţi) şi Bâtca Doamnei ce dovedesc unitatea culturii lumii geto-dace.

Marele zeu, Zamolxis, este situat de către Diodor din Sicilia alături de alţi doi mari întemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra şi Moise.

Geto-dacii credeau în nemurirea sufletului. În limba tracă Zamol înseamnă pământ, Zamolxis era izvorul vieţii, zeul vegetaţiei, al reînvierii naturii. Ca zeu al roadelor pământului, stăpânea şi împărăţia morţilor. Strabon arată că la început Zamolxis a fost mare preot, iar după un timp a fost el însuşi, socotit zeu. Locul unde se oficia cultul său a fost numit Kogaion (Muntele Sfânt).

Marele Preot Deceneu i-a instruit pe geto-daci în filozofie, ştiinţele fizicii, i-a învăţat moral. Şi să trăiască potrivit legilor naturii, i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare… le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice… (Iordanes Getica)

Un loc aparte îl ocupă mitologia traco-geto-dacică.

Istoricul Nicolae Densuşianu în Dacia preistorică apreciază: Leagănul civilizaţiei ante-elene se află în Dacia, unde cu mult înainte de timpurile troiane se fundase cel dintâi imperiu vast al lumii, se întemeiase prima unitate de cultură în Europa.

Pantheonul trac are două cariatide: pe Dionysos şi Orfeu.

Moartea tragică şi Învierea constituie esenţa ritualului închinat lui Dionysos, care era fiul lui Zeus şi al Persefonei. Dionysos a fost omorât de titanii trimişi de Junona, soţia lui Zeus, cea răzbunătoare.

O secvenţă de la banchetele dionisiace a rămas până astăzi obiceiul de a se turna vin pe pământ la ospăţ, când se pomeneşte numele celor morţi.

Dionysos, zeul bucuriei este alături de Orfeu, zeul cântecului, iar Orfeu a fost omorât de bacante şi ţintuit cu lira.

Misterele orfice alcătuiesc fundamentul religiei lui Zamolxe, care susţinea nemurirea sufletului. Ceremoniile dacilor plângeau naşterea şi omagiau moartea şi rădăcini ale acestui cult se regăsesc în obiceiuri de priveghi şi bocete.

Arheologul american William Schiller apreciază cu argumente şi dovezi: Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul român… acum 13-15.000 de ani.

Geto-dacii, această naţiune matcă cu istoria, religia şi mitologia ei, apreciată de marii gânditori antici, sunt prezenţi în gândirea şi opera lui Mihai Eminescu, patriot autentic şi poet genial. Mihai Eminescu este Dacul cel Mare al Poeziei Româneşti aşa cum spune prof. Gheorghe Bucur.

Mihai Eminescu a susţinut ideea restaurării Daciei, fiind crezul vieţii sale, iar Nicolae Densuşianu a scris în 1913 Dacia preistorică.

Mihai Eminescu a fost prima jertfă politică pe altarul Daciei Mari în 1889 (cum apreciază dr. Aurel David) şi N. Densuşianu a fost marginalizat şi opera sa a fost respinsă de Universitate şi Academie.

 

III. Eminescu şi Dacii

Motto: Eminescu aparţine Timpului şi Spaţiului românesc. (acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga)

 

Întreaga sa operă lirică are informaţii despre daci: Rugăciunea unui dac, în care deplânge soarta dacilor învinşi. În Povestea Dochiei şi ursitoarele redă măreţia Daciei şi încercările la care a fost supusă. Aceleaşi idei reies şi din Gemenii, Scrisoarea III, Memento mori, Sarmis, Planul lui Decebal.

Figura legendară a Dochiei ocupă un loc central în mitologia dacică. Potrivit legendei, Dochia era fiica (sau Sora) lui Decebal, fie o zeitate a Daciei, de unde ar proveni, probabil, şi numele ţării – Dacia. În textul eminescian este Zeiţa Mamă a pământului străbun sau similară zeiţei tracice, Bendis.

În poemul Memento mori este prezentată ca Zâna Dochia ce călătoreşte în luntrea de cedru, trasă de lebede pe marele fluviu, Istru.

În postuma Sarmis, Dochia este stăpâna zimbrilor iar în Planul lui Decebal, Dochia se prezintă astfel: Mândră/mi este rochia / Şi mă cheamă Dochia.

În opera lui Eminescu un rol important regii erau daci, Brighelu, Tomiris, Burebista şi Decebal.

În piesa postumă Decebal, eroul hotărăşte sacrificiul ca salvare demnă de situaţia tragică a sa şi a ţării sale.

În Scrisoarea a III-a, Basarabii şi Muşatinii sunt descălecători de ţară, dătători de legi şi datini.

Textele literare antume, precum Glossa (1882), Odă în metru antic (1883) şi Mai am un singur dor (1883) conţin doar sugestii privind spiritualitatea dacică.

Rugăciunea unui dac exprimă sentimentele cele mai profunde ale poetului care se identifică cu dacul străbun şi trăirile sale sufleteşti după victoria romanilor.

Foarte bogată este publicistica, care ne arată gândirea poetului ce cunoştea profund realităţile naţionale. Atitudinea lui este moral civică şi patriotică, de înaltă responsabilitate într-un autentic spirit dacic. Dacismul lui Eminescu este o concepţie şi o credinţă adâncă şi temeinică.

Admiraţia sa pentru geto-daci, pentru Decebal l-a făcut să afirme sincer (1876)… simt în mine dacul.

George Călinescu în monografia Viaţa lui Eminescu trage, la final, o concluzie de adâncă apreciere: Eminescu era un român de tip carpatin, adică un dac autentic.

Avea dragoste pentru glia străbună, era generos şi bogat sufleteşte, fiind aşa cum ne spune istoricul N. Iorga: este expresia integrală a sufletului românesc.

Prof. Gheorghe Bucur îl numeşte Dacul cel mare al poeziei româneşti iar dacismul se constituie într-o coordonată esenţială a vieţii, personalităţii şi excepţionalei sale opere.

 

IV. Istoria şi religia traco-geto-dacilor în opera lui Eminescu

Motto: Istoria este poezia vieţii

Poezia este istoria vieţii

Interesul pentru istorie şi conturarea viziunii dacice la Eminescu datează din anii adolescenţei. Între 14 şi 19 ani, Eminescu a colindat prin ţară cunoscând tradiţiile şi valorile create de poporul nostru. În 1866 se întâlneşte la Sibiu cu Nicolae Densuşianu, mai mare cu patru ani, care i-a vorbit despre daci şi religia lor. Au rămas prieteni şi s-au revăzut la Bucureşti, mai târziu, când Densuşianu contura celebra Dacia preistorică.

Dacismul lui Eminescu este legat, mai ales, de profesorul său de la Cernăuţi, Aron Pumnul. Prin mărturisirea făcută de Mihai Eminescu într-o scrisoare către Veronica Micle, când avea 24 de ani (8 nov. 1874) şi trimisă la Iaşi, el spunea: Trecutul m-a fascinat întotdeauna. Această afirmaţie arată pasiunea sa pentru cercetarea istoriei în perioada studiilor de la Viena şi Berlin (1869-1874). A studiat istoria şi mitologia Indiei, unde, în Himalaya credea poetul că s-au reaşezat zeii Daciei, în frunte cu Zamolxe.

O atenţie deosebită acordă Eminescu lui Zamolxe în Memento mori, care locuia într-o peşteră din munţi:

Zeii Daciei acolo locuiau – poartă solară

În a oamenilor lume scările de stânci coboară

Şi în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun

Şi pe negre stânci trunchiete stau ca-n tron în verdea lume…

La nunta regelui get Brigbelu din drama Gemenii sunt invitaţi şi zeii daci cu Zamolxe în frunte:

În capul mesei Zamolxe, zeul getic

Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic

În dreapta lui sub vălul de ceaţa, mândrul sore

În stânga-i şade luna sfioasă, zâmbitoare

Prin el cimpoiul skytic porneşte dulcea-i larmă

Trezind greoiul ropot de danţ…

 

V. Mitologia traco-geto-dacă în opera lui Eminescu

Motto: Mitul, într-o comunitate arhaică, adică în forma sa vie, originară, nu este o simplă istorie povestită, ci o realitate trăită. (B. Malinovski)

 

Mitologia geto-dacă este de o mare varietate şi originalitate, cuprinde legende, mituri şi basme despre Dochia, Dyonisos, Orfeu, obiceiuri şi ritualuri străvechi, unele păstrate şi în zilele noastre.

Opera eminesciană este profund ancorată în această mitologie (Luceafărul, Memento mori, Scrisoarea III, Rugăciunea unui dac, Gemenii, Sarmis, Ursitoarele etc.

În mitologia geto-dacilor, soarele este stăpânul acestui ţinut sacru dacic, el fiind venerat precum o zeitate. În poemul postum eminescian Memento mori, Soarele este aşezat într-un car tras de cai (arzători). Profesorul Gheorghe Bucur a publicat în anul 2001 lucrarea Motivul Soarelui în lirica antumă a lui Eminescu, prezentată la Tulcea, la 150 de ani de la naşterea poetului. În acelaşi poem, substantivul soare este găsit de 53 de ori, dar mai apare şi forma adjectivală solară, din poarta stelară, dar şi verbul la gerunziu sorind. Soarele este stăpânul raiului Daciei şi împărăţiei zeilor daci.

Memento mori (Aminteşte-ţi că vei muri) a fost conceput de Eminescu între anii 1871-1872 când avea 21-22 ani şi este un mesaj de patriotism al dacului Eminescu.

Nicolae Iorga îl defineşte pe Eminescu: expresia integrală a sufletului românesc, iar concluzia prof. Gheorghe Bucur este: Eminescu este soarele poeziei româneşti, zeul tutelar al spiritualităţii noastre.

Acesta-i raiul Daciei veche, a zeilor împărăţie

Într-un loc e zi eternă – sară-n altu vecinicie

Iar în altul zori eterne cu aer răcoros de mai

Sufletele mari viteze ale-eroilor Daciei

După moarte vin în şiruri luminoase ce învie

Vin prin poarta răsăririi care-i poarta de la rai.

Opera eminesciană are la bază mitul substratului dacic al poporului român (în poeme ca Gemenii, Sarmis, Genaia). În concluzie se pot identifica următoarele mituri:

1. Mitul naşterii şi morţii universului (Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac, Gemenii, Memento mori).

2. Mitul înţelepciunii (magului) apărător al legii (Rugăciunea unui dac, Gemenii, Povestea magului călător în stele, Strigoii). George Călinescu ne spune că bătrânul preot al lui Zamolxe şade învechit pe un jilţ de stâncă, semn că religia getică fusese uitată.

3. Mitul istoriei (Scrisoarea III, Epigonii, Împărat şi proletar, Scrisoarea IV). Eminescu a pus bazele unei mitologii naţionale, a proiectat epopeea lui Decebal. Istoria se pierde în mituri şi miturile se regăsesc în istorie ne spune Loredana Emilia Neagoe, autoarea articolului Mihai Eminescu şi lumea miturilor, apărut în Noul Literator nr.8/sept. 2012 la Craiova.

4. Mitul erotic – îmbinat cu peisajul – luna, codrul, lacul, izvoarele, vântul, stea, pasărea (Somnoroase păsărele, Pe lângă plopii fără soţ, Domniţa, Lacul, Floare albastră, Sara pe deal, Luceafărul).

5. Mitul creatorului (Scrisoarea I, Luceafărul, Odă în metrul antic).

6. Mitul vârstei de aur, este mitul copilăriei. Acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga spune că vârsta de aur este atât de dragă poeţilor antichităţii, de la Hesiod la Virgiliu, dar şi lui Eminescu. În poemul Venere şi Madonă (1870) aminteşte de lumea apusă a cărei gândire era un mit şi a cărei expresie era poezia:

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este

Lumea ce gândea în basme şi vorbea în poezii

O, te aud, te văd, te cuget, tânără şi dulce veste

Dintr-un cer cu alte stele, cu alte raiuri, cu alţi zei.

Cuvintele rămân sărace în faţa acestui adevăr profund şi de neatins exprimat de Mihai Eminescu în ce priveşte mitologia.

prof. Adriana GRIGORESCU-BRĂILA

BIBLIOGRAFIE

Lucrări generale

Bhose, Anita, Eminescu, Bucureşti, 2001.

Buşulenga, D. Zoe, Eminescu – Viaţa, vol. I, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2009.

Călinescu, George, Viaţa lui Mihai Eminescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966.

Iscru, G.D., Geto-dacii – naţiune matcă în spaţiul carpato-danubiano-balcanic, Bucureşti, 1995.

Niţu, George, Mitologia traco-dacică, Editura Albatros, 1988.

Predoiu, Dan Ion, Eminescu istoric, preţuit de Nicolae Iorga, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2007.

Periodice

Revista Origini Carpatine, Buzău, sept. 2014.

Călinescu, Georghe, Opera lui Mihai Eminescu. Limba.

dr. în filolologie Druţă, Gheorghe, Mihai Eminescu de strajă la hotarul limbii.

Revista Noul Literator, Craiova, nr.8, sept. 2012

Neagoe, Loredana Emilia, Mihai Eminescu şi lumea miturilor

Neagoe, Loredana, Perspective cosmice în opera lui Mihai Eminescu.

Revista Cronica Fundaţiilor, apr. 2014 (editată de Fundaţia Internaţională Mihai Eminescu)

Bucur, Gheorghe, Problematica dacică în opera şi activitatea lui Mihai Eminescu.

Revista Dacia Magazin, Tulcea,

ian. 2004

Brilinsky, Vladimir, Eminescu şi dacii.

prof. Enăchiuc, Viorica, Kogaionul la geto-daci.

Haşa, Gligor, Mitul dacic şi Dochia în creaţia eminesciană.

dec. 2012- ian. 2013

prof. Bucur Gheorghe, Mihai Eminescu şi asumarea statutului etnic de dac.

conf.univ.dr. Iscru şi prof. Ionescu, Maria, G.D., Întâiului poet român. Mărire!

febr. 2014

dr. Scrionolesi Călin, Valter (Universitatea Bucureşti), Mihai Eminescu – dacolog.

prof. Cotan Prună, Olimpia, Mitologia străveche geto-dacă în opera eminesciană.

conf.univ.dr. Săvoiu, Gheorghe (Universitatea Piteşti), Atavismele culturii dacice în gândirea eminesciană.

dr. Cionchin, Afrodita Carmen, Religia traco-geţilor-dacilor în opera lui Eminescu.

Revista Dacia Nemuritoare nr. 4/2013 şi nr. 5-8/2014

Bucur, Gheorghe, Elemente ale dacismului eminescian.

ian, 2016

Al X-lea Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti – Eminescu 2009

mai-iunie 2009

Patrichi, Viorel, Mihai Eminescu sau sentimentul Daciei Mari.

prof.dr. Cârligia, Zenone, Dacia eminesciană între marile civilizaţii ale omenirii.

Bocioacă, Mihai, Dacologia în opera lui Mihai Eminescu.

dr. Zamfir, Mihai, Dacii şi moartea.

prof. Bucur Gheorghe, Mitul dacic al soarelui în poemul postum eminescian <Memento mori>.

Lucrări – prof. Adriana Grigorescu

Eminescu preţuit de Nicolae Iorga, Cercul Militar Brăila, 15 ian. 2014, Dacia Magazin, dec. 2014-ian. 2015.

Eminescu şi Basarabia, Dacia Magazin, dec. 2014-ian. 2015.

Eminescu şi Credinţa, 15 ian. 2015 – 165 de ani de la naştere, Vocea a treia, Brăila, apr.-iun. 2016.

Eminescu în amintiri, Casa Corpului Didactic, Brăila, 15 ian. 2016″

Sursa: https://www.dacoromania-alba.ro/nr83/geto_dacii.htm

Foto: Internet