Experimente telepatice

„După 1960, tehnicile de testare a capacităților telepatice s-au diversificat, cercetătorii folosind în experimente imagini, secvențe filmate sau fragmente muzicale. Un spectaculos experiment a avut loc în acea perioadă la centrul medical Mamonides din New York, care reducea mult posibilitatea apariției unor fraude, având în vedere că „receptorul” era adormit în momentul în care i se transmitea o informație telepatică.

El era plasat într-o cameră izolată fonic și monitorizat pe perioada somnului, pentru a se detecta momentul de visare, indicat de schimbarea ritmului cardiac și mișcările rapide ale ochilor (REM). „Transmițătorul”, aflat într-o altă încăpere, se concentra asupra unei imagini selectate aleator, încercând să-i transmită celuilalt conținutul. La sfârșitul perioadei REM, „receptorul” era trezit și pus să povestească visul avut. Datele strânse au arătat că, în unele cazuri, imaginea sugerată de „transmițător” era înglobată în vis, aceasta și în funcție de capacitățile telepatice ale subiecților implicați.

Cele mai promițătoare experimente în domeniul telepatiei au avut loc la începutul anilor ’90, la Laboratorul de cercetări psihofizice din New Jersey, SUA. Testele conduse de profesorul Chuck Honorton implicau plasarea „receptorului” într-o incintă perfect izolată, cu pereți groși, placați cu oțel.

Așezat într-un un fotoliu, subiectului i se acopereau ochii cu jumătăți de mingi de ping-pong, asupra cărora se proiecta o lumină roșie, în timp ce pe urechi i se puneau căști care transmiteau un așa-numit „zgomot alb”, obținut din combinarea de sunete pe toate frecvențele. Scopul utilizării acestor accesorii era acela de a priva creierul de stimuli vizuali sau auditivi, astfel încât să se sporească puterea de concentrare, pentru a recepta semnalele telepatice.

Testele conduse în aceste condiții sunt cunoscute sub numele de teste ganzfeld, care înseamnă „câmp total”. „Transmițătorul” era izolat într-o incintă similară și pus să se concentreze asupra unei imagini, statice sau dinamice. S-au folosit opt echipe de cercetători, conduse de indivizi diferiți, astfel încât, dacă una dintre ele ar fi obținut rezultate mult peste medie, ar fi fost evident că în echipa respectivă s-a strecurat o fraudă.

De asemenea, s-au folosit 240 de subiecți, aleși din rândul unor persoane normale, care nu se prezentau drept „paranormale”. În total, subiecții au reușit să perceapă imaginea transmisă în 34% din cazuri, un procent semnificativ mai mare decât rata de 25%, calculată ca fiind posibilitatea de a ghici pur și simplu conținutul mesajului.”[1][2]

SURSE

1. https://ziarulrealitatea.ro/fenomenul-telepatic-exista
2. Traian Tandin – Paranormalul în criminalistică