Bombe nucleare furate, pierdute sau deplasate în alte locații decât cele în care ar fi trebuit să fie
„În anul 1990, trei dintre bombele nucleare deţinute de Marea Britanie (din cele zece care au fost construite la baza militară Palindaba) au fost furate. Achiziţionarea bombelor fusese autorizată de primul ministru de atunci, Margaret Thatcher, iar conducerea operaţiunii fusese încredinţată savantului David Kelly, care ulterior a fost asasinat.
El era ajutat de asistentul său, David Cameron, care în prezent este primul ministru al Marii Britanii. Mascarada a început odată cu rapoartele false care afirmau că cele trei bombe fuseseră furate de către Irak, justificând astfel invazia care a avut loc atunci în acea ţară.
Abia în 2009, atunci când una dintre aceste bombe a fost detonată experimental de Coreea de Nord, a devenit clar pentru toată lumea că în realitate există o adevărată piaţă de desfacere pentru focoasele nucleare şi că unii dintre „jucătorii” de pe această piaţă se considerau „prietenii” Marii Britanii, ai Franţei şi ai SUA.
Apoi, în 1991 Statele Unite au pierdut şi ele trei bombe atomice într-un accident aerian petrecut deasupra Somaliei; se crede că bombele respective au fost recuperate şi valorificate pe „piaţă” de către oficiali ai Ministerului Apărării din Africa de Sud.
Chiar dacă în 1993 America a declanşat masive operaţiuni de recuperare a celor trei bombe nucleare, care au implicat mari pierderi colaterale, eforturile ei nu au fost totuşi încununate de succes. În legătură cu acele evenimente, Hollywood-ul a realizat chiar şi un film artistic, Blackhawk Down, în regia lui Ridley Scott.
În anul 2007, membrii unui cult religios din cadrul Forţelor Aeriene ale SUA au pus la cale un complot care a dus la furtul unui număr cuprins între 6 şi 9 bombe termonucleare (cu hidrogen). Nici până în ziua de azi nu se ştie cu exactitate numărul bombelor furate.
Ele au fost încărcate într-un avion B-52, care şi-a luat zborul „într-o direcţie necunoscută”. În cele din urmă, avionul a fost forţat să aterizeze la bază militară Barksdale, însă nu toate bombele au putut fi recuperate atunci.
Nimeni pare să nu ştie din ce cauză. Versiunea publică a fost aceea că, din nefericire, s-au făcut zeci şi zeci de greşeli în manipularea acelor încărcături nucleare, care au condus la încurcăturile respective.
Fostul militar de carieră Gordon Duff afirma că există multe motive pentru care grupurile extremiste puternice din SUA, care au legături strânse cu cartelurile de droguri şi cu crima organizată, au regizat în acest fel orientarea atenţiei publice de la ele către o falsă organizaţie teroristă, pe care au denumit-o Al Qaeda.
El spune că istoria va demonstra faptul că Departamentul de Justiţie al SUA a inventat pur şi simplu „Al Qaeda”, pentru a aduce acuzaţia de învinuire asupra lui Osama bin Laden, când în realitate nu există absolut nicio dovadă a implicării acestuia în vreun fel anume în acţiunile abominabile din 11 septembrie 2011.
În comunicatul de presa din 21 noiembrie 2012, după alegerea sa a doua oară ca preşedinte al Americii, Barack Obama admite că guvernul american este profund infiltrat cu extremişti militanţi, care au folosit diversiuni şi operaţiuni false pentru a-şi îndeplini ţelurile lor ascunse de pe agenda politică.
Demisiile a nu mai puţin de 26 de generali de la Pentagon şi din Administraţia americană în ultima lună şi jumătate stau mărturie clară pentru aceste aspecte.”[1]
SURSE
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.